FOTO. Cum va funcționa „pașaportul COVID” și cine poate beneficia de adeverință

Comisia Europeană a prezentat, în urmă cu puțin timp, în cadrul unei conferințe, o propunere legislativă pentru crearea adeverinței electronice de vaccinare, la nivelul Uniunii Europene.

Ce va include acest pașaport verde?


Adeverința electronică verde este o dovadă care atestă faptul că o persoană
fie a fost vaccinată împotriva COVID-19, fie s-a testat și are un rezultat negativ, fie a avut COVID-19 și s-a vindecat

Adeverința ar putea fi eliberată, gratuit, de exemplu, de spitale sau de centrele de testare. Versiunea electronică poate fi stocată pe un dispozitiv mobil iar cetățenii pot solicita și o versiune tipărită. Ambele vor avea un cod QR care conține informații esențiale, precum și un sigiliu digital, care garantează autenticitatea adeverinței. Adeverința va fi valabilă în toate țările Uniunii Europene. Atunci cand calatoreste in UE, orice cetatean al uniunii ar trebui sa fie scutit de la restricțiile privind circulația, ca orice cetățean al țării în care vrea să meargă.

Care sunt următorii pași pentru adoptarea adeverinței?

În primul rând, Parlamentul European și Statele Membre trebuie să aprobe această propunere a Comisiei. Următorul pas și cea mai grea parte
cade pe statele membre ale UE. Trebuie să se ocupe de pregătirea logistică a pentru eliberarea și verificarea acestor certificate. Apoi, până în vară, Comisia va crea o infrastructură digitală care să faciliteze autentificarea certificatelor verzi. Ultimul pas trebuie făcut tot de statele membre. Este vorba despre modificarile necesare pe care fiecare țară trebuie să o facă în bazele de date de sănătate naționale.

TOATE statele UE trebuie să ajungă la un consens ca propunerea să fie adoptată

Țările Uniunii Europene sunt divizate în ceea ce privește opinia asupra adoptarea unui Pașaport de vaccinare. State precum Spania, Grecia, Italia, Austria, Bulgaria, Danemarca și Suedia sunt de acord cu introducerea unui astfel de pașaport. În schimb Germania, Franța, Belgia și Olanda resping ideea. Nici România nu este de acord cu adoptarea acestei adeverințe. Klaus Iohannis a spus în urmă cu 2 luni că acesta doar ar crea discriminări.
Iar Florin Cîțu a spus ieri că nu vede sensul introducerii unei astfel de adeverințe din moment ce nu toți cetățenii au șansa să se vaccineze.

Exit mobile version