• Valeriu Gheorghiță spune că nu s-a stabilit o relație de cauzalitate între vaccinarea împotriva COVID-19 și decesul persoanelor din Norvegia
  • Coordonatorul campaniei de vaccinare subliniază că în Norvegia sunt raportate circa 400 de decese zilnic în cazul persoanelor peste 80 de ani, cu boli terminale

Întrebat dacă se iau în calcul anumite analize după decesele raportate în Norvegia, în cazul unor persoane cu boli grave, după vaccinare, Valeriu Gheorghiță a spus că vaccinul previne infectarea cu COVID-19, nu decesul din alte cauze.

Cred că toată lumea cunoaște această situație din Norvegia. Pot să vă spun că în Norvegia, zilnic, în centrele rezidențiale se înregistrează din nefericire, circa 400 de decese la această categorie de persoane extrem de fragile, persoane cu vârstă peste 80 de ani, persoane cu boli terminale. Trebuie să reamintim că vaccinarea împotriva COVID-19 previne îmbolnăvirea prin COVID-19 și nu previne, din păcate, decesul prin alte cauze, prin alte boli. De asemenea, la nivel european, zilnic se înregistrează peste 12.000 de decese în aceste centre medic-sociale. Evident, cu cât numărul persoanelor care vor fi vaccinate în aceste centre medic-sociale, asocierea întâmplătoare între momentul vaccinării și instalarea decesului din alte cauze medicale poate să ridice această suspiciune pe care și colegii din Norvegia au ridicat-o. Este o analiză în curs”, a spus dr. Gheorghiță.

Medicul militar a spus că nu există, în prezent, vreun semnal că ar exista o relație de cauzalitate între vaccinare și instalarea decesului la persoanele din Norvegia.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Vă dau o situație ipotetică: o persoană se poate vaccina și peste 2 zile, indiferent de vârstă, poate să aibă un accident rutier și să își piardă viața. Nu înseamnă că s-a întâmplat din cauza acestui vaccin. Din păcate sunt boli terminale, boli foarte grave care practic au parcursul lor natural, care este puțin influențat de actul medical propriu-zis. Nu s-a stabilit o relație de cauzalitate în Norvegia și în momentul în care Agenția Europeană a Medicamentului va face precizări în acest sens, cu siguranță ele vor fi cunoscute și de noi și de opinia publică”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

Un număr de 33 de persoane în vârstă, din centre rezidențiale din Norvegia, care aveau boli grave au murit după ce au fost vaccinate.