- La nivel global, a fost raportat un număr de 11.8 milioane de îmbolnăviri cu COVID-19. 6.42 milioane de oameni s-au vindecat și au murit 544 de mii de persoane.
- Olanda închide granițele pentru cei care vin din Serbia și Muntenegru, din cauza numărului foarte mare de cazuri raportat în cele două țări.
- Sârbii sunt furioși pe o nouă serie de restricții și iau cu asalt clădirea Parlamentului, protestând violent.
- Trump scoate SUA din OMS – consideră că specialiștii nu știu cum să gestioneze criza de COVID-19.
- Președintele Braziliei, Bolsonaro, se filmează în timp ce ia hidroxiclorochină și își scoate masca în fața jurnaliștilor, după ce confirmă că este infectat cu coronavirus.
UPDATE 21:27 OMS susține că există dovezi în curs de dezvoltare care ar demonstra că noul coronavirus poate fi răspândit prin particule în aer
Potrivit BBC, această declarație vine după ce peste 200 de oameni de știință au scris o scrisoare deschisă organizației prin care le-a cerut oficialilor să recunoască posibilitatea transmiterii prin aer a virusului.
Orientările actuale ale OMS se concentrează asupra faptului că virusul este răspândit în principal prin picături din nas sau gură, care sunt expulzate atunci când o persoană infectată tușește, strănută sau vorbește.
UPDATE 19:40 Africa a depășit 500.000 de infecții
Africa a înregistrat peste o jumătate de milion de infectări cu noul coronavirus, iar multe ţări de pe acest continent se confruntă cu o creștere semnificativă, scrie The New York Times.
„’Întrucât peste o treime dintre ţările din Africa şi-au dublat numărul de cazuri în ultima lună, COVID-19 ameninţă să suprasolicite sistemele fragile de sănătate de pe continent”, a precizat directorul regional OMS pentru Africa, Matshidiso Moeti.
UPDATE 15:01 Melbourne intră în carantină
Peste cinci milioane de persoane din Melbourne sunt rugate să rămână în casă din cauza creșterii numărului de infectări cu COVID-19.
În urmă cu câteva ore a intrat în vigoare restricția care va ține cel puțin 6 săptămâni.
Nici elevii nu se vor duce la școală, iar cafenelele și restarurantele vor putea servi doar în regim de take-away.
Peste 190 de cazuri de covid au fost raportate în ultimele 24 de ore, doar în oraș. În Melbourne trăiesc peste 10.000 de români.
UPDATE 14:35 Olanda închide granițele pentru sârbi și muntenegreni
La o săptâmână după ce Olanda și-a deschis granițele este nevoită să o închidă pentru cei care vin din Serbia sau Muntenegru.
Numărul de îmbolnăviri cu COVID-19 în cele două țări a crescut, prin urmare olandezii au decis că singura metodă de a se feri este să închidă granițele din nou pentru aceștia.
UPDATE 13:07 Serbia: Clădirea Parlamentului este luată cu asalt de protestatarii furioși pe o altă serie de restricții
Sârbii au atacat clădirea Parlamentului după ce Aleksandar Vucic, Președintele Serbiei, a anunțat că izolarea și carantina vor fi din nou implementate peste weekend.
Polițiștii au încercat să spargă mulțimea de oameni cu gaze lacrimogene, iar aceștia au răspuns cu pietre, sticle și chiar ouă aruncate către forțele de ordine.
Măsurile de siguranță, izolarea și carantina impuse în weekendul următor sunt necesare având în vedere că în Serbia numărul de cazuri a crescut.
UPDATE 12:03 SUA: Trump decide că Statele Unite ale Americii trebuie să iasă din OMS
Donald Trump a criticat aspru OMS, declarând că nu a gestionat criza de COVID-19 cum ar fi trebuit.
Să nu uităm că purtătorul de cuvânt de la Casa Albă a declarat recent că SUA este un lider în ceea ce privește gestionarea pandemiei, iar Trump a confirmat asta într-o conferință de presă.
David Nabarro, doctor și oficial OMS spune că decizia lui Trump este una cât se poate tristă și nejustificată.
UPDATE 11:11 Compania aeriana AirAisia suferă pierderi financiare din cauza COVID-19
AirAsia este compania aeriană care s-a făcut cunoscută datorită sloganului său inedit: „Acum toată lumea poate să zboare”.
Compania aeriană suferă pierderi financiare de 187 de milioane de dolari din cauza restricțiilor de călătorie impuse în contextul coronavirus.
Pierderile au fost raportate pentru primele trei luni ale anului 2020.
UPDATE 10:16 Brazilia: Bolsanoro își scoate masca în fața jurnaliștilor, după ce a confirmat că este infectat cu COVID-19
Președintele Braziliei face un gest care îi scoate din minți pe jurnaliști: își scoate masca pentru a le arăta față. „Ca să vedeți că sunt bine”.
Deși tocmai declarase la conferința de presă că a fost testat pozitiv cu COVID-19, Bolsanoro face acest gest care împinge Asociația Presei din Brazilia să-l denunțe.
UPDATE 9:47 Scoția: Numărul de îmbolnăviri cu coronavirus scade
Scoția nu a mai raportat niciun caz de deces cauzat de COVID-19 pe o prioada de patru zile. Oficialii Scoției speră că în curând nu vor mai avea de-a face cu virusul care a îmbolnăvit o lume întreagă.
Pentru a ajunge la această performanță, prim-ministrul Scoției rămâne ferm în decizia de a nu relaxa măsurile de siguranță.
UPDATE 9:20 Londra: Galeria Națională se deschide azi
Galeria Națională din Londra se deschide azi după ce a fost închisă la jumătatea lunii martie din cauza COVID-19.
Se vor respecta măsurile de distanțare socială și măsurile de siguranță, iar redeschiderea va fi etapizată.
UPDATE 9:00 Brazilia: Bolsanaro se filmează în timp ce ia hidroxiclorochină
Președintele Braziliei se filmează în timp ce ia o pastilă ce se presupune ar fi hidroxiclorochină. Bolsanaro spune că deja se simte mai bine datorită acestui tratament și-i îndeamnă și pe alții să-și administreze tratamentul.
- Guvernul Ciolacu 2 urmează să preia frâiele. Care sunt subiectele principale ale primei ședințe
- Box office incendiar de sărbători: Ce filme de neratat de așteaptă
- În 2024, inovațiile tehnologice au redefinit sănătatea și conectivitatea. Care a fost cel mai mare salt al anului
- Ai drum bun pe A7: S-a deschis Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe autostrada Ploieşti – Buzău
- Descoperă saunele plutitoare din Norvegia: Cum să navighezi Oslo ca un localnic