- Majoritatea pacienţilor cu COVID au forme medii
- Forme medii înseamnă febră, tuse şi probleme respiratorii
- Tot mai puţini sunt cei care sunt asimtomatici
Profilul pacientului bolnav de Covid-19 s-a modificat la Iaşi. Dacă, până acum, cei mai mulţi dintrei cei internaţi aveau forme uşoare, acum ei au forme medii.
Cei mai mulţi dintre pacienţi se prezintă la spital când au deja simptome, spune Carmen Dorobăt, managerul celui mai mare spital de Boli Infecţioase din Moldova.
Medic: „Suntem precauţi cu toţi pacienţii”
Dacă tuşeşti, ai febră , nu ai poftă de mâncare sau iţi este greu să respiri, cel mai probabil vei fi încadrat la pacienţii cu formă medie. În acest caz, medicii vor analiza şi investiga cu atenţie cazul.
Mărturia unui pacient: „M-am simţit ca un gunoi, nu m-au tratat că le era frică de Covid“
Andrei din Piteşti îţi spune că a primit reţetă fără să fie consultat la Spitalul de Urgenţă din Piteşti, aşa cum a cerut „Eu cred că le era frică de Covid. Păi, stai puţin, este Covid şi nu mai consulţi alţi oameni?“, spune tânărul În schimb, directorul spitalului spune că pacientul a fost consultat de […]
Specialiştii atrag atenţia că acum este mai important ca niciodată să respectăm măsurile de prevenţie: distanţare socială, să ne spălam pe mâini şi să purtăm măşti.
- Femeile din China își fac albume de maternitate înainte să fie gravide
- Un ghid woke al farmaciștilor din UK interzice expresiile care conțin cuvântul „negru”
- Specialiștii britanici au realizat un plan alimentar pentru ultimele zile din an. Cum rămâi fresh până în 2025?
- Trump cere Curții Supreme din SUA să suspende legea ce ar interzice TikTok-ul
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.039. Rusia afirmă că zborul Azerbaidjan Airlines a fost deviat din cauza ceții și a alertei privind dronele ucrainene