• Marea Britanie lansează un program de testare a anticorpilor.
  • La programul din Marea Britanie vor participa aproximativ 8.000 de persoane.
  • Israel a lansat o campanie de teste serologice anti-Covid pentru copii.

Marea Britanie va lansa un program de testare a anticorpilor. Orice persoană de peste 18 ani din Anglia, Țara Galilor, Scoția sau Irlanda de Nord va putea participa.

Ce presupune acest program

Programul presupune ca în momentul în care o persoană se testează pozitiv pentru Covid-19 să-și facă imediat un test de anticorpi, până când organismul are un răspuns la infecție.

Practic, testul verifică anticorpii din sânge. Al doilea test trebuie făcut la 28 de zile după primul, pentru a observa cât de mare este rata de anticorpi după trecerea prin boală. Aproximativ 8.000 de persoane vor fi înscrise în acest program.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cât durează testul pentru anticorpi

Și Israel a lansat o campanie de teste serologice anticoronavirus pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani. Se studiază anticorpii dezvoltaţi de copiii nevaccinaţi, înainte de începerea noului an şcolar.

Cei care au dezvoltat un nivel suficient de anticorpi nu vor fi obligaţi astfel să intre în carantină dacă unul dintre colegii de clasă a fost testat pozitiv. Testul durează 15 minute și este efectuat printr-o mică înţepătură în deget.