Mister rezolvat. Care este cauza bolii apărute în India, în urma căreia sute de persoane au fost spitalizate

Boală misterioasă India

Boală misterioasă India

Se crede că „boala misterioasă” care a ucis o persoană și a dus la internarea a peste alte 500, în principal copii, în India este de fapt o otrăvire neurotoxică în masă, potrivit unui raport medical, relatează The Telegraph.

Sâmbătă, sute de locuitori din orașul Eluru din statul Andhra Pradesh, India, au dezvoltat greață, arsuri la ochi și convulsii. Iar un bărbat în vârstă de 45 de ani a murit în urma unor simptome precum cele specifice epilepsiei.

Potrivit unui studiu preliminar al Insitutului de Știință Medicală din India (AIIMS), toate victimele au avut un nivel crescut de metale grele foarte toxice în sânge, inclusiv plumb și nichel. „Am identificat provizoriu cauza principală a acestui fenomen ciudat, dar nu este încă clar care este sursa și cum și de ce s-a întâmplat”, a declarat Katamaneni Bhaskar, un comisar de stat pentru sănătate în Andhra Pradesh.

„De exemplu, substanțele chimice au fost găsite în corpurile pacienților, dar nu în apă sau în orice altă substanță alimentară”, a mai adăugat Katamaneni Bhaskar.

Alte 65 de persoane au fost aduse la spitalul în Eluru luni seara și toți cei care au fost spitalizați până acum au ieșit negativi la testul Covid-19. Astfel, se exclude orice legătură cu virusul, potrivit ministrului Sănătății din Andhra Pradesh, Alla Kali Lrishna Srinivas.

Locuitorii din Eluru dau vina pe o campanie recentă împotriva țânțarilor. S-au folosit pesticide organoclorurate pentru a scăpa de țânțari, iar aceste substanțe pot provoca leziuni neurologice severe pentru oamenii care se expun.

332 de pacienți au fost externați până acum din spital, iar medicul AVR Mohan, managerul spitalului, spune că multe dintre victime continuă să sufere de amnezie temporară și nu este clar cu ce impact neurologic pe termen lung s-ar putea confrunta. Guvernul indian a declarat că investighează cauza bolii și preia probe de apă din mai multe cartiere. O echipă de la OMS a fost, de asemenea, trimisă la Eluru.

Exit mobile version