• Copiii pentru care se dorește administrarea serului au vârsta mai mică de șase ani.
  • Rezultatele intermediare ale unui studiu clinic au arătat că serul a avut o eficiență aproximativ egală cu cea în cazul adulților tineri.
  • Sub 1% din copiii care au primit doza Moderna au făcut febră.

Moderna urmează să solicite o autorizație de urgență pentru vaccinarea copiilor. Serul urmează să fie administrat copiilor cu vârsta mai mică de șase ani, pentru protecție împotriva Coronavirusului.

Rezultatele intermediare ale studiului clinic efectuat de Moderna au demonstrat că serul a fost aproximativ la fel de eficient pe cât a fost în cazul administrării lui la adulții tineri, relatează The New York Times.

Cu toate acestea, compania producătoare a declarat că eficiența vaccinului a fost de doar 44% în ceea ce privește prevenirea bolilor simptomatice în rândul copiilor a căror vârstă a fost cuprinsă între 2 și 5 ani. Mai mult decât atât, Moderna face cercetări în ceea ce privește eficiența dozei de rapel pentru cei mici.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI

Vaccinul Moderna a dat rezultate pozitive

Unul dintre cei mai importanți oficiali ai săi susține că vaccinarea copiilor este necesară. „Ceea ce am văzut este un test de succes. Ceea ce voi spune este că 37,5 la sută și 43,7 la sută sunt mai mari decât zero. Dacă aș fi părintele unui copil mic, aș vrea să existe o anumită protecție la bord, mai ales dacă vom vedea un alt val de infecții”, a declarat Dr. Jacqueline Miller, vicepreședinte senior al firmei pentru boli infecțioase.

„Intenționăm, cu siguranță, să administrăm o doză de rapel acestor copii. Și reamintim că am constatat că trebuie să administrăm o doză de rapel adulților, pentru a menține un nivel ridicat de eficacitate oferit de vaccinul împotriva variantei Omicron”, a mărturisit Dr. Miller.

Efectele secundare resimțite nu au fost multe la număr, iar intensitatea lor a fost catalogată ca fiind între ușoară și moderată. Mai mult decât atât, febra nu a depășit normalul cauzat de alte vaccinuri pediatrice care sunt deja administrate și mai puțin de 1% dintre copiii care au făcut parte din grupul de studiu au făcut febră peste 104 grade, a precizat Moderna.