- În această dimineață, Aleksei Navalnîi a fost transportat la Berlin, cu o ambulanță aeriană, un bombardier Challenger 604
- Doctorița politicianului spune că autoritățile ruse au refuzat externarea pentru a câștiga timp, iar astfel, medicii germani să nu poată depista otrava din organism.
- Medicii ruși continuă să spună că Navalnîi nu a fost otrăvit, în același timp nu au dat nici un diagnostic oficial.
Avionul medical, un bombardier Challenger 604, care îl transporta pe Aleksei Navalnîi, a decolat în această dimineață spre Berlin, scrie nytimes.
„Avionul cu Aleksei a decolat spre Berlin. Mulțumiri tuturor pentru sprijinul acordat. Lupta pentru viața și sănătatea lui Aleksei abia a început și mai sunt multe încercări de trecut, însă acum cel puțin a fost făcut primul pas”, a scris pe Twitter purtatoarea de cuvantul a opozantului rus, Kira Iarmis, in jurul orei 5.00, ora Romaniei.
În cadrul unui interviu, doctorița personală a politicianului spune că autoritățile ruse au refuzat externarea lui pentru a câștiga timp, iar astfel, medicii germani să nu poată depista otrava din organism.
Pe de altă parte, medicii ruși susțin în continuare că Navalnîi nu a fost otrăvit și se află în comă din cauza din cauza tulburărilor metabolice.
„FBK (Fundația anticorupție) își continuă activitatea”, a declarat pe Twitter chiar înainte de decolare Ivan Jdanov, directorul organizație fondate de Aleksei Navalnîi.