• Președintele Consiliului Științific din Franța a subliniat că mutațiile coronavirusului sunt în creștere în mai multe regiuni franceze
  • În plus, varianta sud-africană ar putea să scadă eficacitatea vaccinurilor cu aproximativ 40%

Jean-François Delfraissy, președintele Consiliului Științific și principalul consilier al guvernului, avertizează că apariția mai multor variante noi de coronavirus, în ultimele săptămâni, au modificat răspândirea SARS-CoV-2 în Franța, dar și în alte țări: „Noile variante echivalează cu începutul unei noi pandemii“.

Mutațiile coronavirusului au schimbat complet jocul, în ultimele trei săptămâni. Ele apar în mai multe moduri, au factori de transmisie mai mari și accelerează răspândirea“, a spus Jean-François Delfraissy, la BFMTV.

Din această cauză, oficialii vor decide în această săptămână dacă Franța va intra, din nou, într-o carantină națională strictă, cum a fost în primăvara lui 2020, sau una mai blândă, ca cea din toamnă. În caz contrar, „la jumătatea lunii martie vom fi într-o situație foarte dificilă“, ținând cont că tulpina englezească reprezintă momentan între 7% și 9% din cazurile identificate în Paris și în alte regiuni ale Franței.

Recomandări

JOE BIDEN, DECLARAȚIE ȘOCANTĂ
MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
ÎȚI INTRĂ LA SUFLET
APPLE, ÎN DISCUȚII CU OPENAI
AU GĂSIT CHEIA SUCCESULUI

Pe de altă parte, expertul în sănătate publică a mai subliniat că mutațiile sud-africane și braziliene ar putea fi mult mai rezistente în fața imunizării și ar putea să scadă eficacitatea actualelor vaccinuri anti-Covid.

Din primele date, un studiu american arată că varianta sud-africană scade eficacitatea vaccinurilor cu aproximativ 40%“, subliniază Jean-François Delfraissy.