- Dacă am avut Covid acum o lună, suntem, într-un fel, protejați de o posibilă contaminare.
- Totuși, anticorpii rămân în organism doar pentru o perioadă limitată de timp.
Un test serologic al unui pacient care a avut Covid acum o lună a arătat o rată de 2,6. Rezultatele spun că a dezvoltat anticorpi împotriva virusului și că nivelul său de anticorpi este de 2,6 IgG, adică imunoglobuline de tip G, scrie rmc.bfmtv.com.
Anticorpii IgG apar în general după 14 zile de la debutul bolii și sunt protectori, dar rămân în organism o perioadă limitată de timp, câteva luni, și nu sunt anticorpi definitivi.
Ceea ce reiese din primele studii pe acest subiect este că anticorpii apar în funcție de modul în care corpul se apără. Cu cât încărcătura virală a fost mai mare, cu atât suntem mai simptomatici și cu atât cantitatea de anticorpi e mai importantă. Și dacă ai fost complet asimptomatic, vei avea anticorpi slabi sau deloc, în orice caz, atât de puțini încât nu pot fi detectați.
O rată de 2,6 anticorpi IgG este mică sau mare?
Din păcate, o rată de 2,5 IgG este foarte mică, știind că pragul de detectare este între 1 și 1,5 IgG. Sub aceste rate, anticorpii nu pot fi detectati.
Nu avem suficientă perspectivă pentru a ști exact de la ce rată suntem protejați și cât timp suntem protejați. Dar tehnicienii de laborator estimează că un nivel bun de anticorpi care protejează timp de câteva luni este mai degrabă de aproximativ 100/150 IgG.
Ca o comparație, de exemplu, pentru rubeolă, trebuie să avem o rată minimă de 20 sau 30 pentru a fi protejați. Sub 5, biologii concluzionează că nu suntem imuni și, prin urmare, nu suntem protejați.
Deci, cu un rezultat de 2,6, putem să spunem că avem anticorpi, dar nu putem spune că suntem protejați.