O femeie cu COVID-19 a fost contagioasă peste 70 de zile, fără să aibă simptome

coronavirus

coronavirus

În medie, pacienţii cu COVID-19 pot transmite particulele virusului timp de opt zile. Dar o femeie de 71 de ani, cu leucemie, a fost testată pozitiv chiar şi după 100 zile de la momentul infectării, potrivit Business Insider.

„Credem că, cel puțin până în ziua 70, această pacientă ar fi fost capabilă să transmită virusul altor persoane”, a declarat Vincent Munster, virolog la Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA.

Pacienţii imunodeficienţi pot transmite virusul o perioadă mai lungă de timp

Cercetătorii sunt de părere că situaţia s-a creat din cauza sistemului imunitar slăbit, care nu s-a putut apăra aşa cum trebuie împotriva virusului. Testele ei de sânge nu au arătat niciodată un număr suficient de anticorpi. Dar ea nu a avut în niciun moment simptome.

Acest studiu se alătură celorlalte care susţin că pacienţii imunodeficienţi poartă şi pot transmite SARS-CoV-2 o perioadă mai lungă de timp decât pacienţii cu un sistem imunitar normal.

Exit mobile version