• Pandemia ne-a obligat să stăm foarte multe ore în fața monitoarelor
  • Un copil stă și peste 10 ore pe zi în fața monitorului pentru ore online și teme
  • Elevii, studenții și cei care lucrează de acasă îți expun ochii cel mai mult
  • Medicul Ștefan Oprea recomandă câte o pauză de 5 minute la fiecare oră

Pandemia a însemnat școală online, muncă de acasă, vorbit cu prietenii prin apel video sau ore întregi la filme și seriale. Toate astea nu trec neobservate de organismul tău. Și aici mă refer la sănătatea ochilor tăi.

Elevii, studenții și cei care muncesc de acasă sunt cei mai expuși să dezvolte afecțiuni oculare. Medicul Ștefan Oprea îți spune că atunci când ești concentrat la monitor clipești de 5 ori mai rar. În acest fel ochiul se usucă și apar simptome deranjante la nivelul ochilor.

„Apare senzația de ochi uscat care se poate manifesta diferit de la pacient la pacient, de la uscăciuni, la mâncărimi, la dureri, o roșeață a ochilor, toate aceste simptome pot fi genarate într-adevăr de lucrul excesiv în fața calculatorului”, a spus medicul oftalmolog.

Recomandări

UNDE SCHIEZI AZI?
BYE, BYE GALLIANO!
RIRI PRIMEȘTE AUTOGRAF
GEN Z SE SIMTE NEIUBITĂ
CREȘTE CONSUMUL INDIVIDUAL PER CAPITA
NU AJUNG ACASĂ!

Este și cazul Laviniei, profesoară de limba română și mama a doi copii care poartă ochelari, dinainte de pandemie. Ea îți spune cât de mult își expune un elev ochii în fiecare zi, doar la școala online.

„Ei se plâng de dureri de cap spre sfârșitul programului. Primele 2-3 ore rezistă”, a spus părintele.

Ecranele nu-i afectează însă doar pe cei mici. Efectele muncii de acasă au accentuat simptomele de disconfort ocular și în cazul adulților.

Mirela lucreză în IT și îți spune care sunt efectele expunerii îndelungate la toate aceste ecrane: „Deja se simt anumite modificări la nivelul ochiului, am întâmpinat dureri de cap, ochi roșu, îmi lăcrima foarte des, mult mai des decât înainte”.

Medicul Ștefan Oprea îți recomandă câte o pauză de 5 minute la fiecare oră, pentru protejarea ochilor, chiar dacă ești nevoit să lucrezi în continuare în fața unui monitor.