• Perfecționismul este o fobie care ne transformă în persoane irascibile și nevrotice.
  • Stabilirea unor standarde imposibil de atins şi frica de-a face greşeli ne împing de multe ori în zona perfecţionismului.
  • Trebuie să invățăm să ne acceptăm așa cum suntem.

Perfecționismul, este una dintre cele mai grave şi mai greu de vindecat fobii, iar consecinţele asupra organismului sunt devastatoare. ”Este o stare, dar şi un program mental, care generează în timp un comportament. Perfecţionismul se poate încadra în limitele normalului, dar poate fi şi nevrotic”, spune psihologul Stelian Chivu.

Un studiu publicat în Statele Unite în 1999, arată că 87% din persoanele cu un IQ peste medie suferă de perfecționism, iar dintre acestea, 30% sunt afectate de perfecționismul nevrotic. În cele mai multe cazuri, perfecționistul se iartă foarte greu pe el însuși sau chiar deloc, pentru că acesta trăiește cu iluzia că totul trebuie să îi iasă mereu perfect

Frica

Cei afectați de sindromul perfecționistului au tendința să muncească până la epuizare, iar pe lângă asta, aceștia suferă și de frica de-a fi imperfect. Acesta este o tulburare obsesiv-compulsivă ce este generată de comportamente repetitive care au ca scop reducerea anxietății, conform Adevărul.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI
Sursă foto – Mediafax

Atenție! Această tulburare este provocată de gânduri obsesive, precum: ”Oare am făcut bine?”, ”Hai să mai verific odată”, ”Oare le va place ce am făcut eu?” Gândurile de acest gen le pot ocupa respectivilor până la câteva ore pe zi. În cazurile grave se poate ajunge chiar la situația ca această tulburare obsesiv-compulsivă să pună stăpânire complet pe viața celor în cauză și să se manifeste în absolut orice acțiune pe care o au.

Repercusiunile pe care le pot avea cei cărora le este frică de imperfecțiune, pot duce chiar și către suicid. Psihologul Stelian Chivu, detaliază că ”acest mod de gândire împinge aceste persoane spre depresie, anxietate și dependență de consum de droguri și alcool. Crește mult și riscul de suicid. Fizic, se manifestă prin migrene, simptome asemănătoare astmului și sindromul colonului iritabil”

Mereu pe primul loc

Persoanele afectate de acest sindrom nu acceptă de obicei decât să fie pe primul loc în orice fac. Dacă nu reușesc acest lucru, apar crizele de isterie și atacurile de panică, ce pot conduce în situații extreme la sinucidere.

Din aceste motive, cei în cauză sunt mereu în alertă, atenți la ce fac și ce spun cei din jur. Pe acest fond, nivelul de stres crește extrem de mult. Sunt dispuși mereu să muncească foarte mult, dar sunt puși constant pe ceartă și nu reușesc decât rareori să lucreze în echipă, iar atunci amână să facă anumite lucruri doar din frica eșecului. Tocmai de aceea nu sunt performanți la job, ci doar obsedați de muncă.

Prin scăderea imunității, pot apărea boli autoimune precum, Boala Crohn. Dar pentru a scăpa de această fobie trebuie doar să urmăm câțiva pași.

Modalitate de vindecare

Sursă foto – Hepta
  • Acceptarea de sine
  • Introspecția
  • Acceptarea criteriilor de comportament în familie, job și societate.
  • Mulțumirea de sine.
  • Detașare de probleme.
  • Sport pentru detensionare și eliminarea stresului.