- Un număr tot mai mare de cercetători sunt de acord că o singură doză va genera răspunsul imun la persoanele ce au fost deja infectate
- Odată ce o persoană a avut COVID-19, sistemul său imunitar ar trebui să recunoască virusul dacă are contact din nou cu acesta
- Franța a început să recomande această procedură în februarie, iar Anthony Fauci consideră că ideea merită luată în considerare
În contextul în care numărul vaccinurilor disponibile este limitat, cercetătorii au ajuns la o concluzie favorabilă: în loc să le fie administrate două doze persoanelor care au avut deja COVID-19, una este de ajuns, relatează Business Insider.
Cele mai populare vaccinuri sunt cele de la Pfizer/BioNTech și Moderna, iar acestea se administrează în două doze, la distanță de câteva săptămâni între ele. Totuși, un număr tot mai mare de cercetători sunt de acord că o singură doză din oricare dintre aceste seruri va genera răspunsul imun la persoanele ce au fost deja infectate.
Datele din cercetări arată că administrarea celei de-a doua doze către acest grup de persoane este o „risipă”. Se estimează că doar în SUA s-ar putea redirecționa în jur de 15 milioane de doze, ceea ce ar fi suficient pentru a imuniza încă 7-8 milioane de oameni.
„Cei care au fost infectați și s-au vindecat vor avea nevoie doar de o singură doză, iar vaccinul va fi dat mai departe”, spune și dr. James Hildreth, fost membru în comitetul consultativ Food and Drug Administration din SUA.
Odată ce o persoană a avut COVID-19, sistemul său imunitar ar trebui să recunoască virusul dacă are contact din nou cu acesta. Deci, atunci când un vaccin stimulează organismul să înceapă să producă din nou anticorpi, este logic ca sistemul imunitar să aibă o apărare mai puternică și mai rapidă.
Studiile au arătat și că persoanele care au fost infectate au dezvoltat de la 10 până la 45 de ori mai mulți anticorpi decât o persoană neinfectată, după prima doza de vaccin.
Astfel, concluzia tot mai larg acceptată de către cercetători este că o doză de vaccin ar servi drept rapel. Franța a început să recomande această procedură în februarie, iar Anthony Fauci consideră că ideea merită luată în considerare. Poate fi o chestiune de timp până când organizațiile internaționale vor adopta această politică.