• Persoanele care au avut COVID-19 trebuie să aștepte șase luni de la diagnostic pentru a se vaccina
  • Explicația este aceea că situațiile în care o persoană care a avut COVID-19 se reinfectează în mai puțin de 6 luni sunt „excepționale”
  • Până în prezent, în Spania, singurele persoane sub 55 de ani vaccinate sunt cadrele medicale

Ministerul Sănătății din Spania a anunțat, miercuri, că persoanele care au mai puțin de 55 de ani, care nu au probleme grave de sănătate și care avut COVID-19 trebuie să aștepte șase luni de la diagnostic înainte de a fi vaccinate, transmite Reuters.

Oficialii spanioli și-au justificat decizia prin faptul situațiile în care o persoană care a avut COVID-19 se reinfectează în mai puțin de șase luni sunt „excepționale”.

Până în prezent, singurele persoane sub 55 de ani vaccinate sunt cadrele medicale.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

Măsura se va aplica pentru toate cele trei vaccinuri care se administrează în prezent în Spania și este provizorie, a mai anunțat ministerul.