• Cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara vor fi evaluate din punct de vedere al epuizării fizice și al stresului profesional.
  • Este o premieră națională care are loc în condițiile în care cei mai mulți angajați sunt epuizați.

Reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara spun că au decis să înceapă acest proiect unic în România deoarece în ultimele 12 luni, angajații unității medicale au lucrat zi și noapte, la intensitate maximă pentru a reuși să facă față numărului mare de pacienți. Au fost numeroase ore suplimentare și foarte puține concedii, mai spun cei de la Victor Babeș, ceea ce i-a epuizat fizic și emoțional pe medici, asistente medicale, infirmiere, brancardieri și pe cei din personalul auxiliar.

Suntem obosiți. Mulți dintre colegii mei sunt epuziați. Și cu toate acestea luptăm în continuare. Dar fiecare dintre noi a avut cel puțin un moment în care a spus, nu mai pot! Și pe bună dreptate. Luptăm împotriva acestui virus continuu, de un an de zile. O luptă grea, o luptă în care de cele mai multe ori reușim să câștigăm. Lupta acesta însă are efecte asupra noastră, asupra familiilor noastre, asupra vieții și sănătății fizice și mentale. Vorbim de o epuizare nu doar fizică ci și mentală și emoțională. O epuizare cronică. Așa că am stabilit cu colega noastră, Daniela Biriș, care este atât psiholog clinician cât și psihoterapeut, să demareze o evaluare a gradului de epuizare a colegilor noștri și evident, să găsim apoi soluții concrete pentru a merge mai departe, pentru a continua acestă luptă care, din păcate este departe de a fi încheiată”, a spus Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Penumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

Evaluarea personalului medical a început în urmă cu câteva zile și se va desfășura pe parcursul a două săptămâni. Angajații vor completa chestionare și vor avea discuții cu psihologul unității sanitare.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Proiectul pe care l-am demarat va arăta, la final, gradul de burnout al personalului din unitatea sanitară. Este important să aflăm cât de epuizați sunt colegii mei, cât de afectată a fost calitatea vieții lor deoarece burnout-ul este o afecțiune complexă, asociată cu epuizare mentală, fizică și emoțională care apare ca urmare a stresului excesiv acumulat pe termen lung, prin nerespectarea conceptului de echilibru între muncă și viața personală”, a explicat Daniela Biris, psiholog la spitalul timișorean.

La Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara lucrează peste 400 de persoane.