- Primăria București vrea să testeze gratuit 11.000 de cetățeni la Covid-19
- În prima zi de la lansarea platformei testampentrubucuresti.asssmb.ro s-au înscris peste 3000 de bucureșteni
- Specialiștii în domeniul securității cibernetice avertivează că platforma nu e sigură, iar furnizarea de date personale reprezintă un risc
Administrația Firea a demarat un program prin care își propune să testeze, gratuit, 11.000 de bucureșteni. În prima zi de la lansare, peste 3000 de persoane au intrat pe platforma testampentrubucuresti.asssmb.ro și s-au înscris pentru testarea la Covid-19.
„Mă bucur foarte mult că peste 3.000 de bucureşteni au accesat platformă online http://testampentrubucuresti.assmb.ro/ şi au aplicat pentru a a fi testaţi GRATUIT în vederea diagnosticării eventualei prezente a virusului SARS-CoV-2. Numărul mare de voluntari înscrişi în acest program într-un timp atât de scurt ne confirmă faptul că bucureştenii aşteptau din partea autorităţilor o astfel de iniţiativă, similară celorlalte metropole europene. Până acum, unităţile medicale testau doar persoanele cu simptome de infectare, iar cei asimptomatici nu aveau posibilitatea să afle dacă sunt sănătoşi sau nu”, spune Gabriela Firea, într-un comunicat de presă.
Dacă te vei afla printre cei 11.000 de bucureșteni testați, trebuie să știi ca platforma primăriei nu are un certificat la secutirate și nu îți cere acordul pentru prelucrearea datelor personale, precum CNP-ul.
„Eu personal nu l-aş folosi. Este evident că lipsesc şi cele mai rudimentare măsuri de protecţie a datelor şi asta în contextul în care sunt transmise date cu caracter personal, cum ar fi numele şi CNP-ul. O conexiune securizată este accesibilă oricui în ziua de astăzi, deci nu există nicio scuză pentru care nu ar fi folosită”, spune Lucian Stanescu, arhitect Servicii Telecomunicații și Securitate Digitală.
Conform Regulamentului general privind protecţia datelor, pentru a prelucra datele cu caracter personal trebuie luat consimtământul persoanei vizate. De asemenea, trebuie acordat persoanei vizate, posibilitatea de a-şi retrage consimtământul.
„În legătură cu GDPR-ul, de fapt, nu sunt respectate deloc cerinţele acestuia, de această platformă. Oamenii trebuiau să fie informaţi, ce se întâmplă cu datele lor, ce date le sunt colectate. Cum sunt prelucrate. Cu cine sunt împărţite”, a explicat specialistul.