• Prima tranşă de vaccinuri Sars-Cov-2 ar ajunge în România la sfârşitul lui decembrie.
  • În ianuarie va începe vaccinarea pentru personalul medical.

Ministrul Sănătăți, Nelu Tătaru, a vorbit despre prima tranșă de vaccinuri care urmează să ajungă în România.

Monica Mihai, corespondent Aleph News: „Comisia Europeană a anunțat încă din vară că a semnat mai multe contracte. Primul a fost semnat cu AstraZeneca, dar a semnat și cu Sanofi, dar și cu Johnson și cu Moderna. Acum rămâne de văzut care dintre aceste vaccinuri este în starea cea mai avansată. În acest moment știm că probabil este vorba despre cel produs de AstraZeneca sau de Moderna.Nu este oficial care dintre aceste vaccinuri va ajunge la noi, știm doar că prin Comisia Europeană s-au făcut contracte de achiziție a sute de milioane de doze de vaccin anti-COVID”.

Cum se pregătesc autoritățile pentru acest moment

„Așa cum a zis și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vaccinurile vor ajunge în România în luna decembrie. Cel mai probabil, vor primi numărul de doze pe care îl vor distribui către DSP-uri, iar aceștia, la rândul lor, le vor da către medici, și pentru că în primul rând va fi vorba de ei, aceștia vor fi vaccinați pentru că sunt în prima linie. Potrivit ulimelor date, sunt peste 3.800 de medici care au fost infectați cu COVID-19. Sunt 33 de medici care și-au pierdut viața de când a început epidemia în România și sunt undeva la 2.000 de cadre medicale sau personal auxiliar care s-au infectat cu coronavirus. Să ne aducem aminte și de Spitalul Județean Suceava, acolo unde au fost sute de cadre medicale infectate. Este foarte important ca ei să fie protejați tocmai pentru a putea să ajute mai departe oamenii care urmează să se interneze în spitale”, a mai transmis corespondentul Aleph News, Monica Mihai.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT