• Sângele a aproximativ 80% din persoanele care au luat parte la acest studiu conține astfel de microplastice.
  • Pe locurile doi și trei, în corpul uman, se află polistirenul și polietilena.
  • Expunerea noastră la plastic este din ce în ce mai mare, lucru ce ne pune sănătatea în pericol.

În cadrul unui studiu realizat pentru prima oară, au fost descoperite primele microplastice în corpul uman, acestea fiind la un nivel „extrem de îngrijorător”. Sângele a aproximativ 80% din persoanele care au luat parte la acest studiu conține astfel de microplastice, potrivit unei cercetări revoluționare.

Cea mai răspândită formă de plastic ce a fost găsită în corpul uman a fost cea din PET-uri, fiind plasticul cel mai des întâlnit printre bunurile de consum zilnic. Autorii acestui studiu au informat că aceste microplastice pot intra în organism prin aer, nu doar prin băuturi și prin alimente.

Dick Vethaak, profesor de ecotoxicologie și de calitate a apei și a sănătății la Vrije Universiteit Amsterdam din Olanda, a spus, pentru The Independent, că rezultatele obținute sunt „cu siguranță alarmante, deoarece arată că oamenii ingeră sau inhalează atât de mult plastic, încât acesta poate fi găsit în sânge. Astfel de particule pot provoca inflamații cronice”.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA

Primele microplastice găsite au venit în urma examinării a cinci tipuri de plastic

Polimetilmetacrilatul (PMMA), polipropilena (PP), polistirenul (PS), polietilena (PE) și polietilenul tereftalat (PET) au fost cele cinci tipuri de plastic pentru care sângele a 22 de persoane a fost supus testelor de laborator. Pe locul doi în topul particulelor pe care le avem în corp se regăsește polistirenul, iar pe locul trei se află polietilena, un material din care sunt confecționate pungile de plastic.

„Această cercetare a constatat că aproape opt din zece persoane testate aveau particule de plastic în sânge. Dar nu ne spune care este un nivel sigur sau nesigur al prezenței particulelor de plastic. Cât de mult este prea mult? Avem nevoie urgentă de finanțarea unor cercetări suplimentare pentru a putea afla.

Pe măsură ce expunerea noastră la particule de plastic crește, avem dreptul să știm ce efect are asupra corpului nostru. O bună ventilație a casei este importantă, deoarece concentrațiile de microplastice par să fie mai mari în interior decât în exterior. De asemenea, îmi acopăr alimentele și băuturile pentru a reduce depunerea particulelor de plastic”, a spus Profesorul Vethaak pentru The Independent.