Rafila, despre implicarea maneliștilor în campania de vaccinare: Ideea e bună, dar e nevoie de finanțare

Alexandru Rafila, despre vaccin: Aş face doza a treia ca să pot circula în spaţiul comunitar

Reprezentantul OMS în România, Alexandru Rafila, a vorbit, miercuri, despre posibilitatea ca artiștii și maneliștii să se implice în campania de imunizare din România.

Această idee este bună, cu trei condiții: să există coordonarea acestei campanii de informare, să existe bun-credință și să știe de ce fac acest lucru. Pentru că menționarea unui spirijn ipotetic, cum ar fi al maneliștilor, nu e important. El trebuie să fie și finanțat. În lipsa unei gândiri coerente cred că rezultatele vor fi îndoielnice”, a subliniat parlamentarul.

Alexandru Rafila a vorbit și despre momentul la care am putea ajunge la imunitatea de masă.

„Imunitatea de grup ar putea fi atinsă în toamnă, la finalul lunii septembrie, începutul lunii octombrie. Nu avem altă soluție.

Vreau să terminăm cu această reîntoarcere la restricții și să urmăm calea în care restricțiile sunt ridicate o dată pentru totdeauna. Trebuie scoasă din discuție obligativitatea vaccinării, nu trebuie nicio acțiune indusă pentru că acest lucru va scădea încrederea în campania de vaccinare”, a subliniat Rafila.

Exit mobile version