• Australia, Noua Zeelandă, Islanda, Estonia sunt printre țările cu aer curat, conform OMS.
  • În Ciad și Bangladesh, nivelul smogului este de 15 ori peste normele recomandate de OMS.
  • SUA s-a retras de curând dintr-un acord internațional de monitorizare a calității aerului.

Donald Trump consideră că acordurile de protecție a climei sunt nefolositoare și frânează progresul. Însă un raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății arată că marea majoritate a țărilor lumii sunt foarte poluate, cel puțin pe baza normelor organizației. Dintre țările europene, doar Estonia se încadrează în parametrii OMS.

România nu se regăsește printre țările care respectă calitatea aerului

Da, pentru că acest raport evidențiază doar țările foarte, foarte poluate sau cele mai poluate. România se află undeva la mijloc. Dar, pentru început, să vedem ce anume analizează acest raport. Raportul analizează concentrația anumitor particule, și anume particulele care nu depășesc 2,5 micrometri, deci un diametru de 2,5 micrometri. Aceste particule sunt dăunătoare pentru om și foarte periculoase, deoarece pătrund direct în țesuturile profunde ale plămânilor și chiar în circulația sanguină. Bineînțeles, ele afectează tot felul de celule și organe care ar trebui să fie oxigenate de către sânge. Ei bine, aceste particule fine, de 2,5 micrometri, fac imposibil acest proces, iar efectul lor este dăunător pe termen foarte lung.

Care sunt țările afectate și cum se fac aceste statistici?

Țările foarte poluate, de exemplu, au o concentrație de 50 µg/m³. România se află undeva la mijloc, între 15 și 25 µg/m³. Este vorba despre mai multe orașe unde s-a măsurat concentrația acestor particule din aer. În România, în majoritatea orașelor, această concentrație este între 15 și 25 de particule fine pe metru cub, în timp ce orașele sau țările cu o concentrație foarte mică sunt între zero și zece µg/m³.

Recomandări

EȘTI „GIGIL”
MULȚUMIRILE AJUNG ÎN CONT
ARME, FETE ȘI BĂIEȚI
LE ARDE DE JOACĂ!
FACEȚI LOC, VIN CÂINII NOȘTRI
LECȚIA DE DUPĂ GRATII

Dar care sunt aceste țări cele mai curate? Să plecăm de aici. Sunt cele care se află în oceane, deci practic sunt foarte puțin expuse la particulele fine din aer. Este vorba despre Australia, Noua Zeelandă, Insulele Bahama, Grenada, dar și Estonia din Europa. Deci, Estonia este cea mai puțin poluată.

În schimb, California, în Statele Unite, este foarte poluată, la fel ca și multe țări asiatice precum Bangladesh și India.

În India s-a observat o scădere a concentrației de particule fine în aer. Bineînțeles, asta nu înseamnă că aerul s-a curățat în mod dramatic în aceste două țări, India și Bangladesh, dar totuși s-a constatat o scădere a concentrației de particule fine.

Cum afectează poluarea globală deciziile SUA de a ieși din acordurile climatice

Este foarte important ca țările să colaboreze, pentru că poluarea nu se oprește la granițele niciunei țări. Din această cauză, cooperarea dintre țări este esențială. Este necesar să facă schimb de informații referitoare la poluare, pentru a se observa unde ajung acești nori de particule fine sau de unde pleacă.

Statele Unite au ieșit tocmai dintr-un astfel de acord de monitorizare a aerului. Schimbul de informații dintre Statele Unite și țările participante la această cooperare nu se mai realizează, ceea ce îi pune pe cercetători într-o situație foarte dificilă. Nu se știe dacă și când Statele Unite se vor întoarce în această cooperare internațională.

Citește și