Rata de infectare în Cluj-Napoca a ajuns miercuri la 6,03 la mia de locuitori ceea ce înseamnă că în oraș vor fi introduse restricții de noapte.

Marți, rata de infectare în Cluj-Napoca era 5,59 la mie, iar miercuri a depășit pragul de 6 la mie (6,03).

Comitetul Local pentru Situații de Urgență va stabili în termen de 48 de ore când vor intra în vigoare noile restricții.

Recomandări

ELICOPTERUL LUI RAISI E CĂUTAT DE ARMATĂ
CUM PREPARI O SALATĂ SĂNĂTOASĂ?
CREANGĂ TE INVITĂ LA EL ACASĂ
POȚI TRĂI FĂRĂ CULTURĂ?
POPULAȚIA ROMÂNIEI E ÎMBĂTRÂNITĂ
RĂZBOI ÎN UCRAINA

Conform regulilor, peste pragul de 6 la mie, persoanele nevaccinate circulă în weekend doar de la ora 5:00 până la ora 20:00, cu anumite excepții. Persoanele vaccinate de cel puțin 10 zile pot circula fără restricții.

Magazinele se închid la ora 18:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, iar restaurantele și cafenelele la interior, precum și terasele sunt închise, fiind permisă doar livrarea la domiciliu.

Sălile de fitness și bazinele de înot se închid, iar nunțile și botezurile se interzic.