• Pacienții Complexului Multifuncţional Caraiman au primit mesaje false că au COVID-19
  • Livia Gomes: Pacienţii s-au panicat şi ne-au sunat, am anunţat mai departe poliţia
  • Livia Gomes: În ultima lună aici s-au tratat în jur de 4000 de pacienţi

Este anchetă la Complexul Multifuncţional Caraiman. Mai mulţi pacienţi au primit mesaje eronate în care erau anunţaţi că au Covid-19.

Mirela s-a testat la Complexul Multifuncţional Caraiman. Femeia îţi povesteşte ce a simţit în clipa în care a primit un sms format din patru cifre în care era anunţată că testul ei este pozitiv, deşi aflase recent că nu are Covid-19.

Pacientă, Mirela Bratu, 27 de ani, din sectorul 1: ”Am avut buletinul de analize cu rezultatul negativ, iar la două zile de când am primit rezultatul am primit acest SMS de la un număr format din 4 cifre, iniţial m-am gândit că este un robot ceva, de-al spitalului, un număr care nu putea fi apelat sau răspuns la mesaj, în care îmi spunea data exactă, ziua, ora la care am făcut, şi faptul că sunt pozitivă.

Recomandări

PSD SE RETRAGE DIN COALIȚIE
BOOTS ON THE GROUND
JURNALISM (IN)DEPENDENT
FĂRĂ ABONAMENT LA APPLE
CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES

Panică, asta am simţit, m-am gândit că mi-au greşit rezultatul, în secunda doi am pus mâna pe telefon şi am sunat la clinică, doamnele erau nedumerite, pentru că nu era numărul lor şi nu era normal să se întâmple aşa ceva. Şi aşa trăim în contextul actual nişte vremuri foarte grele, era tot ce ne mai lipsea.”

Rezultatul analizelor laboratorului B al Complexului Multifuncţional Caraiman din data de 22 septembrie este Pozitiv. Asta a aflat cu stupoare printr-un sms alt pacient care s-a testat la Caraiman, un complex medical de stat destinat persoanelor cu venituri reduse. Testul pacientului este însă negativ, nu pozitiv, aşa cum scrie în mesaj.

Alţi pacienţi care s-au tratat aici au primit acelaşi mesaj, că au Covid, deşi nici măcar nu au făcut testul, ci doar au făcu aici diferite tipuri de investigaţii medicale. Managerul Centrului îţi spune că deja pe fir a intervenit Poliţia, pentru a afla cine şi de ce ar face un asemenea gest.

Livia Gomes, directorul Centrului medical Caraiman: ”O parte din acei pacienţi au efectuat testarea de Covid la Caraiman, dar o parte au beneficiat doar de servicii medicale care nu aveau parte cu testarea. Cum ar fi fizioterapie, kinetoterapie, un consult la cardiologie, un consult la ORL.

Noi acum suntem în verificări cu această situaţie care s-a creat în jurul orei 11.30, când primii pacienţi s-au panicat şi ne-au sunat, ne-au spus, am primit din partea dvs. un sms prin care suntem înştiinţaţi că suntem pozitivi, şi bineînţeles că ne-am sesizat şi noi şi am sesizat mai departe organele abilitate.”

Deocamdată nu se ştie concret câţi oameni au primit acest sms fals în care sunt anunţaţi că sunt pozitivi pentru Covid 19. Cert este că numărul celor care se tratează aici este foarte mare. ”Noi avem până la momentul ăsta numai pe o lună de zile un număr de 4000 de pacienţi”, a spus Livia Gomes.