• Relațiile de cuplu sunt mai tensionate în pandemie
  • Dacă vrei să reziști perioadei poți să aplici trucuri organizatorice
  • Să faci tabele cu programul zilnic și să delimitezi zona de lucru
  • Să ai zilnic timp comun, liber, cu partenerul
  • Să imparți cu partenerul obligațiile legate de copii
  • O ședință de terapie costă, în medie, 150 de lei


Apar tot mai des certuri în cupluri, iar copiii sunt speriați și descurajați de toate regulile impuse. Dacă te îngrijorează învățământul exclusiv de acasă, afacerile închise și izolarea, salvarea o poți găsi în câteva trucuri gândite de terapeuți. Ana Maria Cazan, psiholog și conferențiar la Universitatea Transilvania din Brașov, spune că doar cu o bună organizare poți depăși cu bine aceste perioade. Poți să îți faci tabele cu programul zilnic, pe care să îl respecți și neapărat să ai câteva ore libere, comune, cu toți membri familie.

Ana Maria Cazan, psiholog: „Să păstrăm aceeași rutină legată de orele de muncă, orele dedicate familiei, dedicate altor activități, altfel e ușor să dispară granițele între ele și să apară conflicte între parteneri. Să stabilim de la început care sunt activitățile de desfășurat, care sunt momentele în care unul din parteneri poate să preia sarcinile celuilalt partener legat de îngrijirea copiilor de a le acorda atenție și ajutor când au nevoie, e important să discutăm și cu șefii noștri. Să ne flexibilizăm programul. Să suplinim lispa activităților față în față, de socializare prin activități online. Să socializăm cu prietenii noștri, să jucăm diverse jocuri, să organizăm mini petreceri.”

Psihologul recomandă să nu te bazezi doar pe experiența din lunile de izolare și să investești zilnic în echilibrul tău mental.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Ana Maria Cazan, psiholog: „Pe de-o parte suntem mai pregătiți pentru că am mai trecut o dată prin acest lucru și putem să vedem ce a mers în trecut și ce strategii să folosim de atunci, pe de altă parte ne-am fi dorit să revină la normal și stările afective pe care le simțim sunt mai puternice decât au fost prima dată pentru că încrederea noastră era că totul se va termina.”

Dacă ai nevoie de îndrumare poți să apelezi la terapeuți. O ședință costă, în medie, 150 de lei și ai posibilitatea să discuți și online.