• Două treimi dintre decesele unor persoane sub 75 de ani ar fi putut fi evitate, spune Eurostat, analizând cifrele anului 2017
  • România este pe primul loc în clasamentul ţărilor UE, în 2017, principala cauză de deces tratabilă fiind boala cardiacă ischemică
  • Tot în 2017, ţara noastră era pe locul 3, în topul ţărilor cu decese din cauza unor boli ce puteau fi prevenite
  • Asta în condiţiile în care, în România există mai bine de 20 de programe naţionale de sănătate, dintre care cele mai multe au rol de prevenţie, dar nu pentru bolile cardiovasculare, spre exemplu

Și tu probabil ai o rudă sau poate un prieten care suferă de o boală cardiacă. Poți aștepta luni bune pentru o programare la un specialist. Este un lucru anormal, clar.

În 2017 ţara noastră era pe primul loc în clasamentul ţărilor cu cele mai multe decese cauzate de boli tratabile, la persoane sub 75 de ani. Adică am fi putut trata boala cardiacă ischemică şi cancerul de plămân. Ba chiar le-am fi putut preveni. Oren Iancovici, medic cardiolog îţi explică de ce pacienţii cu boli cardiace au șanse mai mici de supraviețuire.

„Tot amânând tratamentul unui pacient cronic, starea lui se agravează şi şansele lui să trăiască mai mult scad semnificativ. Nu există niciun program de prevenţie clar, bătut în cuie, de toţi cardiologii din România.”, spune medicul.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Deşi România are programe naţionale de sănătate, gândite să prevină apariţia sau agravarea unor boli. Dar un astfel de program pentru prevenirea bolilor cardiovasculare nu avem

„Am nişte probleme cu picioarele.. am programarea tocmai din mai făcută aici. Sunt două luni şi jumătate, Pentru un consult, pentru revenire la control, mi-a dat un tratament nu mi-a ajutat cu nimic, asta e”, a declarat un pacient.

De multe ori, un astfel de bolnav primea îngrijiri într-un spital mic de unde, din cauza lipsei finanţării, era trimis
spre marile centre unde sunt liste de aşteptare, astfel primind mai târziu tratamentul necesar.

„S-au făcut, într-adevăr, strategii diferite prin care am încercat sau la nivel de ţară să reducem incidenţa acestei afecţiuni prin dezvoltarea de programe de sănătate. Ele sunt elaborate, aprobate, o parte se aplică cu corectitudine, o parte nu se respectă întru totul”, a mai explicat medicul Oren Iancovici.