România dedică o zi celor care au câștigat lupta împotriva cancerului. Ce mesaj a transmis premierul?

Ministrului propus al Apararii Nationale, Nicolae Ciuca, este audiat in comisia de specialitate, luni 17 februarie 2020, la Palatul Parlamentulu. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Premierul Nicolae Ciucă susţine că puterea exemplului celor care au învins cancerul poate avea un efect mobilizator şi încurajator pentru toţi cei care descoperă că au acest diagnostic.

Mesajul a fost transmis duminică pentru a marca Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer.

Iniţiativa de a institui Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer este un adevărat mesaj de speranţă pentru cei care, din păcate, descoperă că au acest diagnostic. Puterea exemplului celor care au învins boala poate avea un efect mobilizator şi încurajator, totodată. Încrederea că şi tu poţi trece peste o astfel de încercare înseamnă că ai deschis calea spre vindecare, cu sprijinul preţios al medicilor şi acces la tratamente. În tot acest efort, rolul autorităţilor şi al întregului sistem sanitar este însă la fel de important atât pe parcursul perioadei de tratament, cât şi după vindecare”, scrie în mesajul premierului.

În mesaj, Nicolae Ciucă s-a referit la Planul Naţional de Luptă împotriva Cancerului.

Vrem ca aceşti oameni să ştie că suntem alături de ei în bătălia pentru viaţă şi că speranţa lor are cu adevărat şanse să se împlinească. În acest sens, Planul Naţional de Luptă împotriva Cancerului, realizat sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale, cu experţi din Ministerul Sănătăţii, cu reprezentanţi ai societăţii civile şi cu pacienţi oncologici va însemna o schimbare de paradigmă, de la schemele de tratament care sunt, uneori, destul de rigide, spre o medicină personalizată care presupune o diagnosticare mai precisă şi un tratament adaptat nevoilor fiecărui bolnav în parte. Prin acest Plan, România se va alătura ţărilor occidentale în adoptarea tratamentelor inovatoare mai devreme decât până acum, se va pune accent şi pe aspectul psihologic al tratamentului, dar mai ales pe partea de testări şi diagnostice timpurii, iar acest lucru presupune şi operaţionalizarea unui Registru Naţional al Pacienţilor Oncologici, care va da posibilitatea de a urmări evoluţia fiecărui bolnav”, a precizat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

România are, începând din acest an, în prima duminică a lunii iunie, o zi dedicată celor care au reuşit să câştige lupta cu o boală din spectrul oncologic.

Pentru a marca Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer, Palatul Victoria va fi iluminat dumincă seara, între orele 21.00 şi 23.00, în culorile şi logo-ul simbol ales pentru această zi, Nufărul Galben, transmit reprezentanţii Guvernului.

Exit mobile version