- România e codaşă în UE la cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor
- Spital cu 1.000 de paturi, terminat în 100 de zile la Madrid
- La Iaşi, 3 luni a durat doar autorizarea Spitalului Modular de la Leţcani
Dăm cei mai puţini bani pe sănătate din Europa. 580 de euro pe cap de locuitor sau 5,6% din PIB. Iar asta se vede. Suntem cei mai bolnavi europeni şi murim mai devreme cu 6 ani faţă de media Uniunii.
Condiţiile din spitale sunt insalubre. Cauza este mult mai adâncă, și nu depinde doar de un guvern al PSD, PNL, și altele care au mai fost. Nici unul nu a schimbat nimic, vin doar cu promisiuni. În special în prag de alegeri.
Cel mai recent exemplu – Spitalul din Reşiţa. Imaginile sunt şocante: igrasie și pacienți lăsați pe jos. Managerul recunoaște problema, dar spune că nu doar acolo e aşa, ci în toate spitalele din țară.
Pe lângă spitale mizerabile, avem şi spitale imaginare – „Sfântul Vasile cel Mare” din Bucureşti, proiectul lui Daniel Tudorache. Ar fi trebuit să fie gata în 3 ani şi să fie sediu secundar pentru spitalul Floreasca, pentru cel de Arși, plus secție de pediatrie.
Un spital de jumătate de miliard de euro, cu cinci etaje, cu peste o mie de paturi, două heliporturi şi o pasarelă până la staţia de metrou. O promisiune cât un mandat de primar câştigat. Ce mai contează 300 de mii de euro, pe care Primăria Setorului 1 i-a plătit televiziunilor, ca să difuzeze un spot cu macheta spitalului.
CNA a interzis spotul, care sugera că spitalul e finalizat şi funcţional. Campania electorală pentru alegerile locale a trecut, iar locul unde ar fi trebuit să fie spitalul arată neschimbat.
În schimb, Madridul are de astăzi un nou spital de urgență, cu 3 pavilioane moderne și cu o capacitate de 1.056 de locuri. Spital construit în 100 de zile. La noi, atât a durat doar autorizarea Spitalului Modular de la Leţcani
Isabel Diaz Ayuso, guvernatorul regiunii Madrid: „Va avea cea mai modernă secţie ATI din Madrid, dotată cu respiratoare de ultimă generaţie. Noul centru este muntifuncţional, adaptat pentru orice situaţie posibilă, şi poate primi noi pacienţi COVID, eliberând astfel celalalte spitale, dar şi pentru dezastre, noi epidemii.”