• Rusia a finalizat o nouă etapă a testelor clinice pentru un vaccin anticoronavirus.
  • Vaccinarea în masă ar putea începe în luna octombrie.
  • Până acum, în Rusia s-au înregistrat 843.890 de cazuri de coronavirus şi 14.034 decese.

Rusia pregăteşte începerea vaccinării în masă împotriva noului coronavirus în luna octombrie, a declarat sâmbătă ministrul rus al Sănătăţii, Mihail Muraşko, citat de agenţiile de presă RIA Novosti şi Reuters.

Centrul Naţional pentru Cercetări Epidemiologice şi Microbiologice Gamaleia din Rusia a anunţat finalizarea unei noi etape a testelor clinice pentru un vaccin anti-COVID-19.

„Aşteptăm primirea a două licenţe în următoarele două luni (…)”, a declarat ministrul rus al Sănătăţii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„În primul rând, vor fi vaccinaţi medicii şi profesorii (…)”, a precizat Muraşko.

Centrul de cercetări Gamaleia a efectuat testele clinice în colaborare cu Ministerul rus al Apărării.

Până acum, în Rusia s-au înregistrat 843.890 de cazuri de coronavirus şi 14.034 decese, potrivit datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins (SUA).