- Cu un zbor spațial mai lung, astronauții se pot aștepta la o pierdere osoasă mai mare și, probabil, la o perioadă de timp mai mare cu recuperarea.
- Astronauții care au stat în spațiu mai puțin de șase luni au reușit să își recupereze rezistența osoasă de dinaintea zborului după un an în gravitația terestră.
- Cercetătorii au constatat că osul rămas s-a îngroșat la revenirea la gravitația terestră.
În timpul misiunilor spațiale care durează șase luni sau mai mult, astronauții pot suferi o pierdere osoasă echivalentă cu două decenii de îmbătrânire. Un an de recuperare în gravitația terestră reconstruiește aproximativ jumătate din rezistența osoasă pierdută, au raportat cercetătorii la 30 iunie în Scientific Reports.
Oasele „sunt un organ viu”, spune Leigh Gabel, cercetător în domeniul exercițiilor fizice la Universitatea din Calgary, Canada. „Sunt vii și active și se remodelează în mod constant”. Dar fără gravitație, oasele își pierd din rezistență.
Astronauții care au stat în spațiu mai puțin de șase luni au reușit să își recupereze rezistența osoasă de dinaintea zborului după un an în gravitația terestră. Dar cei care au stat în spațiu mai mult timp au avut pierderi osoase permanente la tibii, sau tibii, echivalente cu un deceniu de îmbătrânire. Oasele brațelor lor inferioare, sau radii, nu au prezentat aproape nicio pierdere, probabil pentru că acestea nu sunt oase care să suporte greutate, spune Gabel.
Creșterea exercițiilor de ridicare a greutății în spațiu ar putea ajuta la atenuarea pierderii osoase, spune Steven Boyd, de asemenea cercetător în domeniul exercițiilor fizice din Calgary. „O serie întreagă de montanți și grinzi, toate ținute împreună, dau osului rezistența sa generală”, spune Boyd.
„Acei montanți sau grinzi sunt ceea ce pierdem în timpul zborului în spațiu”. Odată ce aceste țesuturi microscopice numite trabecule au dispărut, nu le puteți reconstrui, dar le puteți întări pe cele rămase, spune el. Cercetătorii au constatat că osul rămas s-a îngroșat la revenirea la gravitația terestră.