Situația paturilor de ATI la privat: „În funcţie de nevoia din sistem, vom acţiona în consecinţă“

Situația paturilor de ATI la privat: „În funcţie de nevoia din sistem, vom acţiona în consecinţă“

Dacă nu mai sunt paturi de Terapie Intensivă la spitalele COVID din București, de ce spitalele private nu pun la dispoziție locuri?

Cristian Hotoboc, preşedintele patronatului furnizorilor de servicii medicale private, îţi spune că, în prezent, sunt în jur de 200-250 de paturi de terapie intensivă în sistemul privat.

Pe de o parte, spune el, sistemul privat este deja un suport pentru Covid, pentru că tratează pacienţii cu boli cronice grave, care nu se pot trata la stat.

Pe de altă parte, spitalele private nu pot pune la dispoziţie imediat paturi de ATI, pentru că trebuie transformat tot spitalul în spital suport Covid.

Cristian Hotoboc, președintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private: „Vedem cum va evolua situaţia şi în funcţie de nevoia efectivă din sistem, sigur că suntem dispuşi să discutăm şi vom acţiona în consecinţă.“

Vine și puțin ajutor din partea spitalelor private. La Metropolitan, de exemplu, e o secție externă unde sunt tratați pacienți asimptomatici și cu forme ușoare. Dar nu e niciun pat de terapie intensivă.

Luca Militello, CEO grupul Monza: „Pacientul care are un test pozitiv este trimis de DSP la Spitalul extern Chitila, unde primeşte un set de investigaţii, care cuprinde CT, analize de sânge, EKG şi, în funcţie de starea lui, este trimis acasă după cele 48 de ore sau, pe proprie răspundere, dacă pacientul doreşte. În cazul de pacienţi mai complicaţi, sunt redirecţionaţi la spitalele de infecţioase sau suport Covid.“

Exit mobile version