• Oamenii din Știință din Africa de Sud au descoperit că anticorpii dezvoltați în urma infectării cu varianta sud-africană oferă protecție împotriva altor tulpini
  • Un oficial guvernamental a declarat că Moderna și-a adaptat deja vaccinul și a început testele pe oameni
  • Africa de Sud a înregistrat peste 1,5 milioane de cazuri și 50.000 de decese

Cercetările oamenilor de știință din Africa de Sud sugerează că anticorpii declanșați de expunerea la varianta dominantă a coronavirusului din țară pot preveni infectarea cu alte tulpini, relatează Reuters.

Constatările din studiile de laborator oferă speranța că vaccinurile COVID-19 bazate pe varianta 501Y.V2, identificată pentru prima dată la sfârșitul anului trecut, ar putea proteja împotriva mai multor tulpini care circulă pe glob.

Cea mai contagioasă variantă a declanșat un al doilea val de infectări în Africa de Sud, care a atins apogeul în ianuarie. Se crede că tulpina s-a răspândit în multe alte țări din Africa și pe alte continente.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Am folosit plasmă de la oameni care au fost infectați în acest ultim val cu 501Y.V2 și am utilizat-o împotriva virusului din primul val. Ceea ce am constatat este că ar putea fi neutralizat virusul, OK nu la fel de bine precum s-ar putea neutraliza singur, însă nu este un rezultat deloc rău”, a declarat Alex Sigal de la Institutul de Cercetări în Sănătate din Africa într-o conferință de presă.

Alex Sigal a spus că vaccinurile concepute pentru a neutraliza varianta 501Y.V2 „ar putea oferi protecție și față de alte variante. Acest lucru vă oferă o idee despre cum poate fi rezolvată problema mutațiilor”.

Penny Moore, profesor la Institutul Național pentru Boli Transmisibile, a declarat că răspunsul anticorpilor din varianta 501Y.V2 a fost redus doar de trei ori față de virusul din primul val, în timp ce răspunsul virusului din primul val a fost redus de nouă ori față de varianta sud-africană.

Salim Abdool Karim, un consilier guvernamental pentru COVID-19, a declarat că marii producători de vaccinuri, inclusiv Pfizer, AstraZeneca și Johnson & Johnson, fac deja ser pe baza variantei 501Y.V2. El a adăugat că Moderna și-a adaptat deja vaccinul și a început testele pe oameni.

El a prezis că până la sfârșitul anului 2021, majoritatea producătorilor de vaccinuri își vor modifica vacciniurile, „nu pentru că sunt îngrijorați în mod specific asupra variantei care vine din Africa de Sud, ci pentru că mutațiile cheie din 501Y.V2 sunt prezente în multe alte tulpini”.

Ministrul Sănătății, Zweli Mkhize, a declarat că cercetarea este încurajatoare și că supravegherea genomică a ajutat guvernul să răspundă pandemiei.

Africa de Sud este cea mai afectată țară de COVID-19 de pe continentul african. Ea a înregistrat 1,5 milioane de cazuri și peste 50.000 de decese până în prezent.