• Experimentul demarat a avut ca scop testarea rezistenței la un fenomen numit „incubarea poftei”.
  • Experimentul a fost realizat pe șobolani.
  • Căutăm mereu această pastilă magică într-un fel, iar exercițiul fizic este chiar în fața noastră, cu toate aceste beneficii”, a declarat Travis Brown.

Dorința de a consuma alimente nesănătoase poate fi redusă prin practicarea sportului. La această concluzie au ajuns cercetătorii de la Universitatea de Stat din Washington.

Autorii acestui studiu au declarat că experimentul demarat de către aceștia a avut ca scop testarea rezistenței la un fenomen numit „incubarea poftei”. Cu alte cuvinte, cu cât te abții mai mult de la avea acel ceva la care tânjești, cu atât devine mai greu să ignori dorința de a intra în posesia lucrului respectiv, iar alimentele nesănătoase nu fac excepție.

Experimentul a fost realizat pe șobolani și, după mai multe teste efectuate, s-a ajuns la concluzia că rozătoarele au fost dispuse să depună multă muncă pentru a primi, în schimb, câteva alimente nesănătoase .

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

Așadar, aceste rezultate au fost considerate relevante și în ceea ce privește dorința oamenilor de a se abține de la consumarea alimentelor nesănătoase , conform Study Finds.

Pe lângă sport, autocontrolul poate fi eficient

„O parte foarte importantă a menținerii unei diete este de a avea o anumită putere a creierului – capacitatea de a spune «nu, s-ar putea să am poftă de asta, dar mă voi abține».

Exercițiile fizice ar putea fi benefice nu numai din punct de vedere fizic, pentru pierderea în greutate, ci și din punct de vedere mental, pentru a obține controlul asupra poftelor de alimente nesănătoase”, a spus Travis Brown, cercetător în fiziologie și neuroștiințe la Universitatea de Stat din Washington, într-un comunicat al universității.

„Exercițiile fizice sunt benefice din mai multe puncte de vedere: ajută în cazul bolilor cardiace, al obezității și al diabetului. De asemenea, ar putea ajuta la capacitatea de a evita unele dintre aceste alimente dezadaptative.

Căutăm mereu această pastilă magică într-un fel, iar exercițiul fizic este chiar în fața noastră, cu toate aceste beneficii”, a mai declarat acesta.