- Un studiu sugerează că oamenii consumă aproximativ 2000 de bucăți mici de plastic în fiecare săptămână.
- Concluziile raportului demonstrează că problema poluării cu plastic este una universală și afectează direct oamenii
Analiza No Plastic in Nature: Assesing Plastic Ingestion from Nature to People, elaborată de Dalberg, pe baza unui studiu comandat de WWF și realizat de Universitatea din Newcastle, Australia, sugerează că oamenii consumă aproximativ 2000 de bucăți mici de plastic în fiecare săptămână. Adică aproximativ 21 de grame pe lună, puțin peste 250 de grame pe an. Universitatea din Newcastle este prima care combină date din peste 50 de studii privind ingestia de microplastic de către oameni. Descoperirile reprezintă un pas important către înțelegerea impactului poluării cu plastic asupra oamenilor. De asemenea, confirmă și necesitatea urgentă de a aborda sistemul plasticului, astfel încât să nu polueze ecosistemele în primul rând.
Universitatea susține că 5 grame de microplastic ajung în organismul nostru săptămânal – adică cât un card bancar sau un pahar de plastic. Îl respirăm sau îl înghițim prin ceea ce mâncăm – cert e că asta duce la multe dereglări hormonale, probleme digestive și altele. Microplasticul ne poate intoxica chiar și cu metale grele, cum sunt aluminiul, mercurul sau plumbul. Asta afectează întregul organism. Analizele uzuale nu arată plasticul din noi – acesta iese la iveală la niște analize speciale ale firului de păr.
Efectele negative ale poluării cu plastic
„Atunci când avem stări inexplicabile, cum ar fi insomnii, agitație, stări de oboseală, lipsa concentrării, cearcăne, putem să ne facem toate analizele și să nu găsim absolut nici o modificare care să explice aceste lucruri. De multe ori, aceste lucruri vin tocmai din intoxicarea cu aceste minerale toxice”, explică medicul chirurg, Gabriel Mogoș.
Totuși, efectele poluării sunt îngrijorătoare. Cercetătorul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova susține că „toate aceste dezechilibre pot să fie cauzate de substanțe toxice , substanțe nocive și inclusiv de aceste microparticule de plastic. Vorbim despre neurotoxicitate, pentru că odată ajunse în circuitul sangvin ele ajung la creier, ajung la toate celelalte structure nervoase și pot și acolo să ducă la dereglări.”
Concluziile raportului demonstrează că problema poluării cu plastic este una universală și afectează direct oamenii. Scurgerile de plastic în mediul nostru și în lanțul alimentar au fost întâmpinate până acum cu un răspuns global inadecvat din partea guvernelor.