• Pfizer a declarat că studiul, publicat în revista medicală Lancet Neurology, a arătat că medicamentul său pentru migrene Zavegepant este „eficient în tratamentul acut al migrenei” .
  • Tratamentul, care are particularitatea de a fi administrat printr-un spray nazal şi nu pe cale orală, a fost testat şi comparat cu un placebo pe sute de pacienţi.
  • Tratamentele administrate printr-un spray nazal tind, într-adevăr, să funcţioneze mai bine împotriva migrenelor decât cele administrate pe cale orală.

Un tratament administrat cu ajutorul unui spray nazal împotriva migrenelor, dezvoltat de gigantul farmaceutic american Pfizer, a demonstrat efecte pozitive împotriva acestor dureri şi a altor simptome, potrivit unui studiu publicat joi, confrom Forbes și Le Fiagro.

Medicamentul, denumit Zavegepant, s-a dovedit eficient în tratarea punctuală a migrenei” , dezvoltând puţine efecte secundare, au precizat autorii studiului apărut în Lancet Neurology, una dintre cele mai importante reviste de neurologie din lume.

Tratamentul, care are particularitatea de a fi administrat printr-un spray nazal şi nu pe cale orală, a fost testat şi comparat cu un placebo pe mai multe sute de pacienţi.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

El s-a dovedit mult mai eficient în reducerea durerii şi, într-o mai mică măsură, a simptomelor considerate cele mai grave în rândul pacienţilor examinaţi şi care sufereau de migrene.

Efectuarea de noi studii

Într-adevăr, migrena nu se rezumă doar la cefalee – durere de cap. Afecţiunea este adeseori însoţită de alte simptome, precum perturbaţii ale vederii şi o intoleranţă la lumină.

Aceste rezultate favorabile validează a priori o alegere strategică importantă a grupului Pfizer. Gigantul american a cumpărat în urmă cu un an cu peste 2 miliarde de dolari compania Biohaven, care a dezvoltat Zavegepant, precum şi alte tratamente împotriva migrenelor.

„Va trebui să facem noi studii pentru a confirma că Zavegepant este sigur pe termen lung şi că el rămâne eficient de la un episod la altul” , au prevenit totuşi reprezentanţii companiei farmaceutice americane.

De altfel, acest studiu clinic a analizat doar eficienţa moleculei active în calmarea unui acces de migrenă. Or, Pfizer doreşte să facă din noul produs medical un tratament preventiv.

Cerere de aprobare

Medicamentul face deja obiectul unei cereri de autorizare ce a fost depusă la Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA). În schimb, o procedură similară nu a fost deocamdată începută în Uniunea Europeană.

Dacă FDA îl va aproba, Zavegepant ar putea oferi o nouă posibilitate importantă de tratament împotriva migrenelor, mai ales pentru persoanele care vor să scape repede de dureri sau în favoarea celor pentru care ar fi interesant să existe o metodă de administrare alternativă „, a declarat James Rusnak, un director de la Pfizer, într-un comunicat de presă.

Tratamentele administrate printr-un spray nazal tind, într-adevăr, să funcţioneze mai bine împotriva migrenelor decât cele administrate pe cale orală. Ele prezintă şi avantajul de a-i scăpa pe pacienţi de greaţa şi de vărsăturile care pot însoţi anumite migrene.