• Stresul și lipsa pauzelor de la birou fac vocea să cedeze.
  • Răgușeala repetată reprezintă un semnal, nu este o simplă întâmplare.
  • Experții NIDCD avertizează că vocea ar putea fi un barometru al sănătății.

Vocea noastră e mult mai fragilă decât pare. Milioane de oameni suferă anual de tulburări vocale și multe dintre ele trec neobservate sau nediagnosticate la timp. Specialiștii ne atrag atenția și spun că vocea este barometrul stării noastre de sănătate.

Cum ne dăm seama când ne suprasolicităm vocea, chiar dacă nu suntem răgușiți?

Vocea este, într-adevăr, una dintre trăsăturile care ne definesc. Și spun asta pentru că, atunci când ne prezentăm pentru prima dată în fața cuiva, acea persoană va observa atât felul în care arătăm, cât și modul în care sună vocea noastră. Iar în funcție de tonul și calitatea vocii, vom fi percepuți ca persoane puternice, sensibile sau, poate, temătoare. Dacă vocea ta este joasă și tremurată, e posibil să fii perceput ca o persoană cu puțină încredere în sine. Dar dacă vocea ta este fermă, caldă și convingătoare, vei fi văzut ca o persoană sigură pe sine, poate chiar atrăgătoare din punct de vedere conversațional.

Însă ce se întâmplă atunci când, de exemplu, ai o problemă cu vocea? Poate ai fost la un eveniment sportiv și ai făcut galerie pentru echipa ta favorită, sau ai fost la un concert, sau, pur și simplu, ai răcit. Ei bine, în astfel de momente, vocea se modifică. Și nu doar se schimbă – fiecare dintre noi a simțit, la un moment dat, că vocea răgușită sună diferit. Mulți oameni mi-au spus chiar că preferă cum le sună vocea atunci când sunt răgușiți – mai groasă, mai baritonală.

Recomandări

SUA ATACĂ IRANUL
CUM E ECONOMIA DUPĂ ATAC
CE URMEAZĂ PT. IRAN
STARMER AVERTIZEAZĂ
CHINA ACUZĂ SUA
LIBER LA HARVARD

Însă aceasta nu este soluția pentru a obține o voce mai puternică. Soluția reală constă în exercițiile de dicție. Totuși, dacă vocea a fost afectată și vrem să o recuperăm rapid – să zicem că avem o prezentare importantă a doua zi sau, pur și simplu, nu ne place cum sună vocea răgușită – iată câteva sfaturi utile: În primul rând, faceți o pauză vocală de cel puțin o oră. Asta înseamnă: absolut niciun sunet timp de o oră. Apoi, ceaiurile pot fi remedii foarte bune pentru calmarea gâtului și refacerea vocii„, a explicat Carmen Ivanov, profesor de dicție, pentru Aleph News.

Ce obiceiuri ne ajută să ne păstrăm vocea sănătoasă?

„Unul dintre remediile pe care vi le pot recomanda este ceaiul de ghimbir. Iar dacă nu vă place gustul ghimbirului, puteți opta pentru ceai de mușețel cu mentă – neapărat îndulcit cu miere. În plus, există câteva mici trucuri care vă pot ajuta să vă recăpătați vocea. De exemplu, puteți fredona ușor. Această tehnică este folosită în situații de urgență – dacă simțiți o inflamație a laringelui, încercați să fredonați un cântec foarte lejer. Dacă însă vocea tot nu își revine, poate că ar fi mai bine să amânați discursul sau concertul pentru o altă zi. Somnul este, de asemenea, esențial. Înainte de un concert sau de orice eveniment unde vocea voastră trebuie să strălucească, e important să dormiți bine cu o noapte înainte.

Dacă nu ați reușit să adormiți, măcar odihniți-vă cu ochii închiși înainte de eveniment și evitați să vorbiți prea mult. Un alt aspect important: evitați cafeaua și alcoolul, pentru că acestea pot usca gâtul. Așadar, mare atenție la ce consumați în seara dinaintea unui moment important. Și încă ceva: înainte de un discurs sau un concert, e recomandat să nu mâncați imediat. De ce? Pentru că mâncarea poate afecta modul în care sună vocea voastră”, a adăugat Carmen Ivanov.