• Terapia prin natură își întărește sistemul imunitar și te ajută să ai un psihic mai puternic
  • Agitația din oraș îți suprasolicită creierul, spune Daniela Mitrofan, psihoterapeut
  • În 2019, 300 de milioane de persoane sufereau de depresie

Când ți-e rău, te doare capul, stomacul te duci la medic sau iei un medicament. Dar cum tratezi tristețea, supărarea sau depresia? Nu am să te trimit la terapie, cel puțin nu la cea la care te gândești tu.

Îți propun să mergi cu mine în natură și să ascultăm muzica pamântului, a apei și a aerului. Este singurul remediu de care ai nevoie. Dacă ești acasă sau la birou nu e problemă, îți aduc eu acum natura la tine în casă.

Radu Bogdan locuiește în Brașov și de când s-a născut iubește muntele. A ajuns antrenor de dezvoltare personală
și te învață și pe tine, ceva ce a făcut și el de nenumărate ori, te învață cum să îți iei puterea de la mama natură.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Radu Bogdan: „Îţi place vântul pe care îl auzi sau poate că îţi plac fructele din natură. Iubesc vântul, iubesc aerul care este la înălţimi, adrenalina care se creează, pentru factorul de stres, reglează cortizolul, este hormonul de stres şi în natură se reglează acest hormon. Elimină frica, anxietăţile şi aşa mai departe. Și 30 de minute să ieşi pe aleile astea şi să te plimbi în natură, să auzi păsărelele, vântul care îţi bate în spate sau în faţă şi e suficient.”

Terapia prin natură își întărește sistemul imunitar și te ajută să ai un psihic mai puternic. Agitația din oraș îți suprasolicită creierul, spune Daniela Mitrofan, psihoterapeut. Gândește-te că în 2019 erau 300 de milioane de persoane care sufereau de depresie.

Daniela Mitrofan, psihoterapeut: „Când suntem în natură vin mai puțini stimuli spre noi. Expunerea prelungită duce la boli cardiovasculare, creșterea intensității stresului și a anxietății. Este nevoie de minim 15-20 minute ca să descărcăm endorfină și să contracarăm efectul cortizolului ca hormon al stresului.”

Iar natura nu se lasă ușor, ca o mamă care nu uită să te bată la cap pentru că trebuie. Carmen a știut dintotdeauna că are o legătură cu marea. Așa că s-a mutat lângă ea, să îi audă mereu valurile. Locuiește, deja, de 16 ani în Benidorm, Spania, la 5 minute de plajă. Acum, nu mai are întrebări când se plimbă pe malul mării. Simte că a primit toate răspunsurile acolo, pe plajă.

Carmen Roșu: „Eram o persoană mai nervoasă, impulsivă. Iar contactul cu marea te duce pe o frecvență foarte înaltă. Simplul fapt de a merge pe malul mării, conectarea picioarelor cu nisipul și cu apa e o terapie în sine. Se adaugă sunetul valurilor care au impact la nivel mintal. ”