Transportatorii sunt pregătiți să distribuie vaccinul anti-COVID. Când vor fi vaccinați românii

Industria de transport e pregătită să aducă vaccinul anti-COVID. Camioanele și avioanele sunt gata să transporte dozele, în condițiile frigorifice cerute de producători.

Comisia Europeană are acorduri cu şase potenţiali furnizori de vaccinuri. Vaccinurile fiecărei companii au condiții diferite de depozitare.

Vaccinul de la Pfizer trebuie să fie transportat la -75 de grade.

Dotările transportatorilor din România

La noi, camioanele sunt dotate cu sisteme de urmărire conectate web ce furnizează date despre controlul temperaturii de la plecare până la destinație.

Folosesc tehnologia microprocesoarelor pentru o mai bună precizie a refrigerării spațiului.

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România spune că transportul rutier va trebui facilitat prin mai multe moduri: vămuirea vaccinurilor va trebui făcută prioritar și rapid.

Va trebui făcută o organizare specială: camioanele să fie escortate de poliție, iar aceste transporturi să fie exceptate de la restricțiile de circulație. În plus, controalele în trafic pentru acest tip de transport nu ar trebui să existe.

Când vor fi vaccinați românii

Până la finalul lunii decembrie, primii europeni vor fi deja vaccinați.

În ceea ce privește România, președintele Klaus Iohannis, dar și Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, au spus ieri că speră ca la începutul anului viitor primii români vor fi deja vaccinați și că până în martie-aprilie se va deschide vaccinarea la scară largă.

Tătaru mai spunea ieri și că până la finalul verii speră ca 60-70% din populație să fie deja imunizată.

Exit mobile version