Sari la continut
Sport

Record mondial: Sabastian Sawe devine prima persoană din lume care termină un maraton oficial în mai puțin de două ore

260426 siwe nd fcc807
  • Sabastian Sawe a devenit prima persoană care a terminat un maraton oficial în sub două ore, cu un timp de 1:59:30.
  • Tigst Assefa din Etiopia și-a îmbunătățit propriul record mondial feminin la 2:15:41.
  • Sawe și Assefa au purtat pantofii Adizero Pro Evo 3, lansați cu câteva zile înainte.

Sabastian Sawe a devenit prima persoană care a încheiat un maraton oficial în mai puțin de două ore, stabilind un nou record mondial după ce a triumfat în condiții ideale la Maratonul de la Londra, duminică, potrivit Financial Times.

Sawe a câștigat cu un timp de 1:59:30, cu doar 11 secunde în plus față de etiopianul Yomif Kejelcha, clasat pe locul doi. Pe locul al treilea s-a clasat Jacob Kiplimo din Uganda. Toți trei au depășit precedentul record mondial de 2:00:35, stabilit în 2023 de Kelvin Kiptum la maratonul din Chicago, pe o distanță de 26,2 mile (Kiptum a decedat într-un accident rutier la începutul lui 2024).

Cu un an în urmă, la Berlin, Sawe a eșuat în tentativa de a câștiga un maraton sub două ore, din pricina căldurii excepționale.

Interviat de BBC imediat după finish, astăzi, sportivul de 31 de ani a declarat: „Mă simt excelent. Sunt nespus de fericit. E o zi memorabilă pentru mine”.

La feminin, etiopianca Tigst Assefa și-a îmbunătățit propriul record mondial din ediția anterioară a cursei londoneze, terminând cu un timp de 2:15:41.

Alergătorii de elită la maraton înregistrează timpi tot mai buni în ultimii ani, în mare măsură datorită inovațiilor în tehnologia adidașilor de alergare.

Sawe și Assefa au concurat încălțați cu Adizero Pro Evo 3, un model lansat cu doar câteva zile înainte. Denumiți „supershoes”, acești pantofi ultraușori high-tech costă sute de dolari perechea și sunt folosiți o singură dată în competiții de elită.

Ftcms 83e2ea89 fedf 4134 90de 2dd156c66c2e
Image
Image
Image

De la debutul Nike Vaporfly – primul supershoe, în 2017 –, numărul recordurilor absolute la masculin și feminin a explodat.

Potrivit Adidas, modelul purtat duminică cântărește doar 97 g, cu 30% mai puțin decât predecesorul său de la gigantul german. Prețul: 500 dolari perechea.

Peste 59.000 de participanți au animat ediția din acest an a Maratonului de la Londra – un nou record –, un semnal clar al exploziei post-pandemie în alergare.

Au fost aproape 1,1 milioane de înscrieri, record absolut față de 840.000 anul trecut. Organizatorii analizează varianta unui eveniment pe două zile anul viitor, pentru peste 100.000 de alergători.

Etichete: alergare, maraton, record, record mondial, sabastian sawe, sport