• Pe 31 august 1994, Garry Kasparov își măsura forțele cu Chess Genius
  • Chess Genius era un program de șah care rula pe un Intel Pentium
  • Garry Kasparov a cedat partida după 25 de minute

Cine e mai bun la șah? Omul sau mașina? Răspunsul nu e deloc simplu, pentru că, de-a lungul vremii, au fost victorii și de-o parte și de cealaltă.

Acum 26 de ani, marele campion Garry Kasparov și-a măsurat forțele cu Chess Genius. Softul era scris de Richard Lang și era instalat pe un Pentium. Kasparov juca cu albele, iar computerul cu negrele. Chess Genius a făcut câteva mutări mai puțin obișnuite, însă Kasparov n-a reușit să profite de ele. După doar 25 de minute, vizibil epuizat și exasperat, campionul a cedat partida.

A fost prima victorie a unui calculator împotriva lui Kasparov. El spune însă că în acel moment nu putea fi vorba de inteligență artificială.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT

Garry Kasparov, campion mondial la șah: E una dintre greșelile frecvente, să credem că, dacă vor să ne întreacă, mașinile trebuie să fie perfecte. Nu, trebuie să facă mai puține greșeli.