Dinamo – FCSB se joacă astăzi. „Câinii” vor să câştige derby-ul României în memoria lui Cătălin Hîldan

Singurul derby din Liga 1 se joacă în seara asta fără spectatori. Dinamo joacă acasă contra lui FCSB chiar de ziua în care Cătălin Hîldan ar fi împlinit 45 de ani.

De obicei, fanii dinamoviști ar fi venit cu o coregrafie pentru „Unicul Căpitan” la o astfel de ocazie. Dar nu au voie pe stadion încă. Fanii nu uită, totuși, să le amintească jucătorilor că vor o victorie în derby.

Purtătorul de cuvânt al programului DDB, Daniel Șendre, îți spune cât de mult înseamnă meciul de diseară pentru Dinamo: „Meciul ăsta ne-ar da tuturor încredere, ba chiar un pic de entuziasm în ceea ce avem de făcut. Ca de obicei, la meciurile de acasă, ne așteptăm jucătorii înaintea meciului, avem deja obișnuitele plimbări, păstrând condițiile de siguranță, bineînțeles„.

Dinamo trece prin cea mai grea perioadă din istoria clubului, dar fanii fac totul ca să își țină echipa preferată în viață. Nu își permit să le dea prime de victorie fotbaliștilor, dar vor plăti datoriile de care Pablo Cortacero nu se atinge.

Exit mobile version