• Jucătoarea română de tenis Irina Begu a evoluat joi în primul tur al probei de dublu feminin de la Wimbledon, alături de partenera sa, italianca Martina Trevisan.
  • Cele două au fost învinse de perechea amaricano-indoneziană formată din Asia Muhammad şi Aldila Sutjiadi.
  • Irina Begu a părăsit deja competiţia şi în proba de simplu, fiind eliminată de chineza Lin Zhu.

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a evoluat joi în primul tur al probei de dublu feminin de la Wimbledon, alături de partenera sa, italianca Martina Trevisan.

Adversarele cuplului Begu/Trevisan, favorite numărul 15 ale turneului, s-au impus după o oră şi 45 de minute, cu 7-6 (6), 6-3, trecând astfel în turul doi al probei, scrie Mediafax.

Begu şi Trevisan au avut la dispoziţie trei mingi de set, la 6-3 în tiebreak-ul primului act, dar au pierdut cinci schimburi consecutive, cedând cu 8-6.

Recomandări

REZULTATELE ALEGERILOR
ÎN SPATELE CORTINEI
ISRAELUL PREGĂTEȘTE ATACUL
BRITNEY MARRIED HERSELF
MOLDOVA ALEGE UE
O NOUĂ ACUZAȚIE

În setul secund, cele două şi-au pierdut de două ori avantajul serviciului, astfel că au fost învinse cu 6-3.

Irina Begu a părăsit deja competiţia şi în proba de simplu, fiind eliminată de chineza Lin Zhu.

Citește și