Fotbalul a fost mult timp un sport al bărbaților. În ultimii ani, însă, fotbalul feminin a căpătat tot mai multă vizibilitate. Irina Giurgiu este prima femeie care obține licența Pro din România și este secundul Naționalei feminine de fotbal.
„Mi-a fost puțin greu să pot să mă implic în alte cluburi pentru că mi-am dorit altceva. Și în momentul în care m-am mutat în București mi-am dat seama după un an de zile că îmi lipsește partea de teren, având în vedere că eram doar la echipele naționale, și m-am gândit că pot să-mi fac clubul meu împreună cu soțul meu și să pot să-mi pun toate ideile în practică, fără să am bariere.
Am considerat că până la vârsta de 30 ani trebuie să investesc foarte mult în mine și am nevoie de practică zilnică. Și fără să fiu oprită din exterior.
Mi-am dorit să fac un club de la zero, pentru a crește jucătoare, asta a fost ideea mea și să dau șansa fetelor care nu știau că există fotbal feminin, să facă parte dintr-o echipă”, a spus Irina Giurgiu, la „Viața mea în fotbal”.