Novak Djokovic, semifinalist la Roland Garros. Sportivul îşi continuă cursa pentru cel de al 23-lea titlu de Grand Slam

Novak Djokovic îşi continuă cursa pentru cel de al 23-lea titlu de Grand Slam din carieră. Sârbul l-a învins marţi în sferturile de finală de la Roland Garros pe rusul Karen Khachanov, reuşind să revină de la 0-1 la seturi. Al treilea favorit a înfruntat o replică intensă a lui Karen Khachanov, înainte de a obţine o victorie în cele din urmă, în trei seturi, cu 4-6, 7-6(0), 6-2, 6-4, în sferturile de finală ale turneului parizian pe zgură, scrie BBC.

Djokovic nu şi-a procurat nicio minge de break în primele două seturi, dar şi-a ridicat nivelul de joc începând cu tie-break-ul din setul al doilea pe terenul Philippe-Chatrier, pentru a obţine o victoria după trei ore şi 38 de minute de joc.

Sârbul ajunge astfel la a 12 semifinală din carieră la Roland Garros. „Cred că a fost jucătorul mai bun în cea mai mare parte a primelor două seturi”, a declarat Djokovic în interviul de pe teren. „Mă chinuiam să-mi găsesc ritmul. Am făcut multe greşeli neforţate şi am intrat în meci destul de lent, destul de leneş, dar am jucat un tie-break perfect în setul al doilea, într-adevăr, şi din acel moment am jucat cu câteva niveluri mai sus decât la început. A fost o mică sperietură spre finalul setului al patrulea, dar am reuşit să câştig opt puncte la rând pentru a încheia”.

„Este o luptă mare. Este ceva la care te aştepţi în sferturile de finală ale unui Grand Slam. Nu o să ţi se ofere victorii pe tavă. Trebuie să le câştigi, aşa că mă bucur că am depăşit marea provocare de astăzi.” Adversarul lui în sferturile de finală va fi Carlos Alcaraz sau Stefanos Tsitsipas, al cincilea favorit. Sârbul îl poate înlocui pe Alcaraz pe locul 1 în clasamentul ATP dacă va cuceri titlul pentru a treia oară la Paris.

Citește și:

Exit mobile version