• Cel mai scump jucător român al tuturor timpurilor, românul Radu Drăguşin, a debutat duminică la noua sa echipă Tottenham Hotspur, el bifând 10 minute de joc pe final, după ce managerul Postecoglou l-a introdus în defensiva londonezilor în minutul 85, în locul lui Skipp.
  • Remiza lasă noua echipă a lui Drăguşin în afara primelor patru locuri şi o duce pe United pe locul şapte.
  • Acesta a fost cel de-al 33-lea meci consecutiv de campionat în care Tottenham a marcat, cea mai lungă serie din istoria clubului.

Debutul lui Drăguşin a avut loc sub privirile noului acţionar minoritar al lui Manchester United, Sir Jim Ratcliffe, care a fost prezent duminică după-amiază pe Old Trafford pentru a vedea cum noua sa investiţie a remizat 2-2 în Premier League cu Tottenham Hotspur.

În ciuda faptului că au fost depăşiţi în mare parte a unei prime reprize disputate, jucătorii lui United au preluat de două ori conducerea prin Rasmus Hojlund şi Marcus Rashford. Richarlison şi Rodrigo Bentancur au egalat pentru vizitatori de o parte şi de alta a pauzei.

Remiza lasă noua echipă a lui Drăguşin în afara primelor patru locuri şi o duce pe United pe locul şapte.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
TRUMP RISCĂ NOI SANCȚIUNI
SADIQ KHAN CANDIDEAZĂ LA MANDATUL 3
JOE BIDEN DECLASIFICĂ MARIJUANA
RAZBOIUL PENTRU A.I. A ÎNCEPUT
FT: UE ARE TIMP, SUA AU BANI

Hojlund a avut nevoie de mai mult de 1.000 de minute pentru a marca primul său gol în Premier League, dar a găsit din nou plasa după doar 200 de secunde, la următoarea sa apariţie pe Old Trafford. Salvatorul lui United împotriva lui Aston Villa în Boxing Day a deschis scorul duminică, lovind mingea pe lângă Guglielmo Vicario, la capătul unui atac rapid.

Richarlison, noul atacant în formă al lui Tottenham, s-a înălţat peste un grup întreg de tricouri roşii, în interiorul careului de şase metri al lui United, pentru a marca golul egalizator, după un corner, în minutul 19.

Acesta a fost cel de-al 33-lea meci consecutiv de campionat în care Tottenham a marcat, cea mai lungă serie din istoria clubului.

În momentul în care Tottenham domina jumătatea adversă, United a revenit în avantaj. Marcus Rashford l-a bătut pe Pedro Porro în minutul 40, după un schimb de pase cu Hojlund în interiorul careului lui Tottenham.

Cristian Romero a fost la un pas de a egala pentru Spurs înainte de pauză, după o lovitură de cap ce a nimerit bara.

La un minut de la reluare, Bentancur a marcat golul egalizator, după ce a fost servit ideal în careu de altă nouă achiziţie a londonezilor, Timo Werner.

Întreaga repriză secundă a fost apoi una echilibrată. Scott McTominay a avut ultima ocazie, prin care putea aduce victoria gazdelor, lovitura sa de cap din al cincelea minut suplimentare de joc trecând peste bară.

Citește și