Rafael Nadal a reuşit victoria 1001 din carieră şi este favorit la Masters-ul de la Paris

Când ai atât de multe victorii sigur petreci la fel de multe ori. Rafael Nadal a ajuns la o mie și una de nopți de petrecere după o mie și una de victorii în carieră.

Nadal are o formă excelent din septembrie încoace. Are o serie de nouă victorii consecutive, a câştigat toate meciurile de la Roland Garros fără să piardă nici măcăr un set. După ce l-a învins fără drept de apel pe Djokovic, pe zgura de la Paris, miercuri a reuşit victoria cu numărul 1000.

După victoria cu numărul 1001, Nadal s-a calificat în sferturile turneului Masters de la Paris, acolo unde îl va înfrunta pe Pablo Carreno-Busta (locul 15 ATP), joi, de la ora 19:30. Nadal este favorit să se califice în semifinală şi ar putea câştiga al doilea turneu consecutiv şi al treilea de anul acesta.

În cazul unui succes la Paris, lui Nadal îi vor intra în conturi 225.000 de euro. Suma este însă mai mică din cauza pandemiei, care a afectat financiar fondul de premiere al mai multor turnee. Premiul cel mare este cu 77% mai mic faţă de anul trecut.

Exit mobile version