• Novak Djokovic a fost descalificat de la US Open după ce a lovit, neintenționat, un arbitru cu mingea
  • Sârbul de 33 de ani a oferit prima reacție fanilor, pe Instagram
  • El a cerut iertare și a menționat că totul a fost „atât de neintenționat“

Știi deja că Novak Djokovic a fost descalificat aseară după ce a lovit cu mingea un arbitru de linie, în primul set. El era nervos deoarece adversarul său, Carreno-Busta, a reușit să se impună contra serviciului, iar Djokovic era condus cu 6-5, însă imaginile arată că incidentul a avut loc neintenționat.

Ulterior, numărul unu ATP a reacționat pe contul său de Instagram, unde a postat un mesaj prin care i-a cerut iertare arbitrei pe care a lovit-o, dar și organizatorilor de la US Open. În plus, și-a recunoscut greșeala, scrie Reuters.

Uite ce a scris sârbul: „Toată această situație m-a întristat și m-a lăsat gol pe dinăuntru. Îmi pare foarte rău pentru stresul pe care l-am provocat. Atât de neintenționat. Atât de greșit. Cât despre descalificarea mea, trebuie să mă întorc la muncă şi să transform această dezamăgire într-o lecţie pentru evoluţia mea ca jucător şi ca persoană. Le cer scuze pentru comportamentul meu tuturor celor de la US Open“.  

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
ROMÂNII NU MAI ALEG STRĂINĂTATEA
CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN