Reacția lui Nedelcearu după ce a refuzat să îngenuncheze pentru mișcarea „Black Lives Matter”, în meciul cu Anglia: „O ipocrizie”

Doi fotbaliști români s-au remarcat cu siguranță cu ce au făcut pe teren, la meciul cu Anglia. Nicolae Stanciu și Ionuț Nedelcearu au refuzat să îngenuncheze înainte de start, la fel cum au făcut toți ceilalți fotbaliști și inclusiv staff-ul britanicilor. Gestul e asociat cu mișcarea Black Lives Matter – care a luat amploare imediat după moartea lui George Floyd, dar care acum e tot mai contestată, din cauza violențelor și distrugerilor de la proteste.

Nedelcearu a explicat pe Facebook că nici vorbă să nu susțină lupta antirasism. „Din punctul meu de vedere, e o ipocrizie să considerăm că ne îndeplinim datoria de a combate rasismul prin simpla ascultare a unui ordin de a îngenunchea”, a scris fundașul naționalei.

Cam la fel a sunat și reacția lui Stanciu, în timp ce selecționerul Rădoi a venit cu explicații la conferința de presă.

„A fost primit un mail, am fost întrebați dacă facem acest gest, cei doi au părerea lor, englezii au zis că e opțional, nu înseamnă că sunt împotriva, vizavi de acest gest”, a spus Mirel Rădoi.

Exit mobile version