- Robert Glință a obținut luni dimineață calificarea în finala probei de 100 metri spate la Jocurile Olimpice Tokyo 2020.
- Robert Glință a fost cronometrat cu 53:20, obținând al 8-lea timp, cu care s-a calificat în finala probei.
- Și David Popovici a obținut luni dimineața calificarea în finala probei de 200 metri liber.
- David Popovici a fost cronometrat cu 1:45.68, obținând al 7-lea timp, cu care s-a calificat în finala probei.
Înotătorul român Robert Glință a obținut luni dimineața calificarea în finala probei de 100 metri spate de la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. În bazinul de la Tokyo Aquatics Centre, Glință a terminat al patrulea în prima semifinală a probei.
Robert Glință a fost cronometrat cu 53:20, obținând al 8-lea timp, cu care s-a calificat în finala probei.
Cel mai bun timp al semifinalelor a fost obținut de americanul Ryan Murphy, cronometrat cu 52:24.
Glință a obținut calificarea având un avans de doar o singură sutime de secundă față de sportivul cronometrat cu al 9-lea timp, japonezul Ryosuke Irie, care a terminat cu 53:21
Cel mai bun timp personal realizat de Glință în proba de 100 metri spate este de 52:88 obținut anul acesta la la Campionatele Europene de la Budapesta, unde a obținut prima medalie continentală din carieră și, totodată, din istoria participărilor masculine la aceată competiție.
Finala are loc marți dimineața, cu start programat la ora 4.59.
Înotătorul român David Popovici a obținut luni dimineața calificarea în finala probei de 200 metri liber de la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020
În bazinul de la Tokyo Aquatics Centre, tânărul de doar 16 ani a terminat al doilea în prima semifinală a probei.
David Popovici a fost cronometrat cu 1:45.68, obținând al 7-lea timp, cu care s-a calificat în finala probei.
Cel mai bun timp al semifinalelor a fost obținut de britanicul Scott Duncan, cronometrat cu 1:44.60.
Cel mai bun timp realizat de Popovici în acest sezon, la 200 metri liber este de 1:45.26, obținut la Campionatele Europene de Juniori, la începutul lunii iulie, timp care este totodată și record mondial de juniori.
Finala are loc marți dimineața, cu start programat la ora 4.43.