UEFA EURO 2020. Programul meciurilor de astăzi: Intră în scenă golgheterul Lewandowski. Spania – Suedia, meciul zilei

Robert Lewandowski, jucătorul vedetă al zilei, azi, la EURO 2020. Foto: uefa.com

Acţiunea continuă luni la UEFA EURO 2020 cu alte trei meciuri, din grupele D şi E. În grupa D, Scoţia întâlneşte Cehia, în timp ce în Grupa E, Polonia se confruntă cu Slovacia. Cel mai tare meci al zilei este cel dintre Spania şi Suedia.

Scoţia – Cehia, la ora 16.00 (Grupa D, Glasgow), scor 0-2

Acesta este momentul pe care Scoţia îl aşteaptă din 1998. Primul meci al scoţienilor la o finală majoră din ultimii 23 de ani va fi împotriva Republicii Cehe, pe care a învins-o şi acasă şi în deplasare, în UEFA Nations League, anul trecut.

„Am o mică îndoială, pe care trebuie să o rezolv”, a spus managerul Scoţiei, Steve Clarke, referindu-se la formaţia de start din primul meci, exprimându-şi totuşi încrederea totală în jucătorii săi. „Indiferent ce unsprezece aleg, ştiu că vor da totul şi vor fi fantastici pentru ţara lor”, a mai declarat antrenorul Scoţiei, pentru uefa.com.

Adversarii lor sunt de asemenea optimişti. „Scoţia nu ne va uşura, dar ne-am pregătit bine şi suntem pregătiţi pentru provocare”, a spus atacantul Michael Krmenčík, cehii sperând fără îndoială că ar putea repeta rezultatul eroic obţinut pe tărâm britanic, în 1996, când erau învinşi în finală de Germania, care marca atunci, prin Oliver Bierhoff primul gol de aur din istoria fotbalului.

Scoţia este la a 11-a tentativă de a ajunge în fazele eliminatorii la un turneu major, după două eşecuri la europene şi opt la mondiale.

Polonia – Slovacia, ora 19.00 (Grupa E, Sankt Petersburg)

La nouă ani după ce marca primul gol al meciului de deschidere la EURO 2012, Robert Lewandowski are o sarcină importantă, ca lider al echipei ce ajungea în sferturile de finală la ultimul EURO, în 2016.

Atacantul lui Bayern va fi încă o dată în centrul atenţiei, în timp ce echipa sa va căuta victoria la Sankt Petersburg, cu gândul şi la meciul, probabil decisiv, cu Spania, în grupa E. „Va fi despre mental şi despre concentrare”, a spus antrenorul Paulo Sousa, pentru uefa.com. „Nu putem face greşeli”.

Slovacia se va concentra în mare măsură pe blocarea lui Lewandowski. „Şoimii ” slovaci au trecut în faza eliminatorie în ambele turnee finale majore anterioare la care au participat – Cupa Mondială 2010 şi EURO 2016 – dar oprirea celui care a obţinut recordul de 41 de goluri marcate în Bundesliga va necesita un efort deosebit.

„Este o mare provocare, nu doar pentru mine, ci pentru întreaga echipă”, avertizează fundaşul central Ľubomír Šatka. „Sper că voi fi ajutat de coechipeirii mei”, s-a arătat acesta încrezător.

Lewandowski este singurul jucător din echipa poloneză care a marcat la un turneu final EURO, punctând împotriva Greciei, în 2012 şi împotriva Portugaliei, în sferturile de finală de acum cinci ani.

Spania – Suedia, ora 22.00 (Grupa E, Sevilla)

Se aşteaptă să fie cea mai aprigă confruntare a zilei, între două echipe care se cunosc foarte bine. Spania a învins Suedia, cu 3-0, la Madrid în faza calificărilor, obţinând şi o remiză, 1-1, în deplasare.

Gazdele au câştigat titlurile europene din 2008 şi 2012, dar vin la acest turneu final într-un moment de tranziţie, fără Sergio Ramos în apărare şi bazându-se pe talentul creativ al tânărului mijlocaş al Barcelonei, Pedri, în vârstă de doar 18 ani.

„Nu suntem favoriţii turneului”, a spus antrenorul Luis Enrique, deşi aşteptările rămân mari, având în vedere lotul talentat de care acesta dispune.

Un jucător de care ibericii ar trebui să se teamă este atacantul suedez Alexander Isak, care cunoaşte foarte bine fotbalul spaniol şi care a marcat 17 goluri în La Liga, pentru Real Sociedad, în acest sezon.

„Faptul că începem împotriva Spaniei va fi foarte amuzant”, spune tânărul de 21 de ani, dornic să profite de şansă, într-o echipă lipsită de starul Zlatan Ibrahimović, accidentat.

Spania este echipa care în preliminarii a avut cele mai multe şuturi (227), cea mai bună posesie (70%) şi cel mai mare procent de paşe reuşite (91%).

Exit mobile version