- Un activist Greenpeace s-a paraşutat pe Allianz Arena, din Munchen.
- Acesta protesta împotriva companiilor petroliere.
- Meciul dintre Franţa şi Germania a început la ora stabilită inițial.
Un protest inedit a avut loc cu câteva minute înainte de începerea partidei dintre Franţa şi Germania, de la Munchen. Un activist de mediu s-a paraşutat în interiorul arenei.
El a atins firele de deasupra gazonului şi a fost cât pe ce să aterizeze peste spectatori.
Mai multe persoane au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri pentru rănile provocate de bucățile căzute pe teren și în tribune.
Franţa a câştigat 16 din ultimele 20 de meciuri şi a pierdut o singură dată. Campioana mondială din 2018 are parte de întăriri în ofensivă, după ce Karim Benzema, starul lui Real Madrid, a revenit la naţională după 6 ani. Acesta formează cu trio de lux cu Antoine Griezmann şi Kylian Mbappe.
De partea cealaltă, Germania, fosta campioană mondială din 2014, e cu moralul ridicat. În ultimul meci amical, vedetele lui Joachim Low au făcut spectacol cu Lituania, scor 7-1.